Aproape 12 milioane de alegatori olandezi sunt chemati miercuri la urne pentru alegeri legislative anticipate, sondajele aratand o sustinere din ce in ce mai mare fata de partidele de dreapta si fata de cele care vor sa impuna restrictii vizand imigratia, relateaza BBC.

Cele circa 10.000 de sectii de vot s-au deschis la ora locala 7.30 (8.30 ora Romaniei) si se vor inchide la ora locala 21.00 (22.00 ora Romaniei). Primele estimari sunt asteptate in jurul orei locale 21.30 (22.30 ora Romaniei).

Partidul popular pentru libertate si democratie (PVV, liberal), condus de Mark Rutte, este favorit si ar putea castiga 36 de mandate din totalul de 150 din Parlament, potrivit unui sondaj dat publicitatii saptamana trecuta. La alegerile precedente, din 2006, liberalii au obtinut 22 de mandate.

Potrivit aceluiasi sondaj, crestin-democratii ar putea obtine 23 de mandate, fata de 41 in urma cu trei ani, iar Partidul Laburist al lui Job Cohen 30, fata de 33 detinute in prezent.

Liderul Partidului popular pentru libertate si democratie (PVV) este in favoarea politicilor economice liberale si vrea reduceri de impozite. In plus el pledeaza pentru reducerea cheltuielilor cu 20 de miliarde de euro pana in 2015, pentru a face fata celui mai mare deficit bugetar din ultimii 15 ani. Dar a castigat de partea sa proprietarii de case, promitand ca nu va viza deducerile fiscale garantate de stat pentru dobanda la achitarea ipotecii. De asemenea, el vrea sa impuna restrictii in ceea ce priveste imigratia.

Chiar daca VVD va castiga detasat alegerile, va trebui sa formeze o coalitie cu alte doua sau chiar trei formatiuni pentru a avea majoritatea in Parlament. Olanda nu a mai avut un guvern format din patru partide din 1977.

Principalul contracandidat al lui Rutte la functia de premier este Job Cohen, privit drept un mediator cu comunitatea musulmana. Desi mandatul sau la primaria Amsterdamului a fost laudat, el nu este considerata persoana potrivita pentru a lupta impotriva crizei economice. Potrivit sondajelor, 10 partide vor intra in noul Parlament.

Aceste alegeri intervin dupa ce al patrulea guvern condus de Balkenende, in functie din 2007, a cazut prin retragera din coalitia de guvernare a Partidului Laburist, care se opunea mentinerii trupelor in Afganistan pentru inca un an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.