Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, vine miercuri in vizita oficiala in Romania cu "un puternic mesaj de solidaritate pentru cetatenii romani", carora le va spune ca planul de austeritate este necesar, iar UE sprijina masurile guvernului de combatere a crizei.

  • Mesaj de solidaritate

"Merg (in Romania - n.r.) cu un puternic mesaj de solidaritate pentru cetatenii romani. Romanii se confrunta cu mari dificultati economice si este necesar un plan de austeritate dur. Avem nevoie de reforme nu numai in Romania, intreaga UE a trebuit sa stranga cureaua", a declarat Buzek inaintea vizitei in Romania, conform NewsIn.

"Eforturile autoritatilor romane de a combate criza nu sunt usoare, dar sunt necesare. UE le sprijina", a adaugat presedintele Parlamentului European, potrivit unui comunicat transmis de forul legislativ european. Este nevoie de "mai multa transparenta si coerenta in modul in care ne coordonam politica economica. Avem nevoie sa construim o politica economica unitara care sa insoteasca uniunea monetara", a explicat presedintele Parlamentului European.

Jerzy Buzek se va afla miercuri la Bucuresti intr-o vizita oficiala si va participa la Biblioteca Centrala Universitara la dezbaterea cu tema "Efectele crizei economico-financiare. Eficienta si solidaritate".

Presedintele PE, a carui vizita in Romania era prevazuta initial in aprilie, dar a fost reprogramata ca urmare a decesului presedintelui polonez Lech Kaczynski, se va intalni miercuri cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu presedintele Senatului, Mircea Geoana, cu presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, si cu primul-ministru Emil Boc. De asemenea, va avea convorbiri cu ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi.

Buzek se va adresa camerelor reunite ale Parlamentului roman si va avea ocazia sa aiba un schimb de vederi cu toate grupurile politice reprezentate in Parlament.

Citeste si:
Romania, prin ochii presedintelui PE
Romania, prin ochii...

Fost premier al Poloniei, Jerzy Buzek, care face parte din familia politica a popularilor europeni (PPE, unde este afiliat si PDL) a devenit in urma cu aproape un an primul presedinte al Parlamentului European care provine dintr-o tara din Est. La alegerile europene din 7 iunie 2009, Buzek a fost cel care a batut in Polonia recordurile de popularitate pentru candidati. A fost ales eurodeputat pe listele Platformei Civice, partidul premierului liberal Donald Tusk, gratie unei sustineri-record din partea a 393.117 alegatori.

Presedintele PE se va afla marti si miercuri in Romania


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.