Dupa ce s-a transformat in zona de razboi miercuri, cand armata thailandeza a lansat o operatiune impotriva protestatarilor antiguvernamentali, punand capat miscarii care afecteaza capitala de mai multe saptamani, Bangkokul isi evalueaza in prezent pagubele si isi numara mortii.
Trupele au intrat in parcul Lumpini, zone unde isi stabilisera tabara Camasile Rosii. Blindate au distrus baricadele construite din bambus si cauciucuri, iar manifestantii au aruncat cu grenade M79, relateaza CNN. Atmosfera s-a umplut de fum, de la cladirile incendiate, scrie NewsIn.

In cele din urma, dupa ore de lupte de strada, liderii Camasilor Rosii s-au predat. Guvernul a impus restrictii de circulatie, interzicand populatiei sa iasa din case intre orele 20.00 si 6.00.

Ziua haotica a lasat in urma cel putin noua morti, iar locuitorii din capitala au indurat o noapte marcata de violente.

Premierul thailandez a incercat sa linisteasca populatia printr-un discurs televizat, in cursul caruia si-a exprimat convingerea ca pacea va fi reinstaurata in curand. "As vrea sa imi exprim sustinerea morala fata de ofiterii care isi indeplinesc in prezent datoria si sa va linistesc", a declarat premierul Abhisit Vejjajiva. "Si sunt convins ca putem depasi toate problemele si aduce in tara o pace durabila", a adaugat el.

Guvernul a calificat manifestantii drept teroristi, iar colonelul Sansern Kaewkamnerd a afirmat ca violentele din ce in ce mai intense au necesitat o actiune in forta. El a precizat ca soldatii au primit ordinul sa traga, daca se confrunta cu o amenintare clara. "Teroristii au creat si mai multe situatii de violenta, incendiind cladiri guvernamentale si de afaceri", a spus Sansern. "Deci a fost necesar ca politia si armata sa exercite mai multa presiune", a precizat el.

Militarul a afirmat ca fortele guvernamentale au preluat controlul asupra capitalei si ca liderii Camasilor Rosii au fugit sau au fost arestati.
Sapte lideri ai protestatarilor au fost retinuti, potrivit autoritatilor.

Generalul Daopong Ratanasuwan, comandantul adjunct al armatei, a apreciat ca numarul manifestantilor aflati inca pe strazi miercuri noaptea a scazut de la 10.000 la circa 3.000. Multi s-au dispersat, iar revolte mai mici au izbucnit in oras. Martorii au declarat ca aproximativ 10 cladiri, printre care o banca, o sectie de politie, un post local de televiziune si cel mai mare mall din Thailanda, au fost incendiate.

Citeste si:
Fermierii au ajuns la o înțelegere cu ministrul Agriculturii....
Fermierii au ajuns la o...

Violentele au determinat ONU sa ceara Guvernului si opozitiei sa reia negocierile. Dar in conditiile in care gloantele au rasunat in Bangkok, coloane de fum negru au dominat orasul, iar armata a lansat o operatiune ampla, se pare ca timpul pentru discutii a trecut, potrivit CNN.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.