Organizatia non-guvernamentala Greenpeace acuza FBI ca monitorizeaza ONG-urile pe criterii politice sub pretextul luptei antiteroriste. Administratia Bush a refuzat sa semneze Protocolul de la Kyoto privind reducerea poluarii.

Celebra Organizatie ecologista Greenpeace si un ONG care lupta pentru drepturile civile au dat FBI-ul in judecata. Acuzatia adusa Biroului Federal de Investigatii, extrem de dura, este ca a utilizat unitati de combatere a terorismului pentru a le monitoriza. FBI are dosare ce cuprind mii de pagini referitoare la aceste organizatii non-guvernamentale.

Acest lucru a fost recunoscut de catre Departamentul de Justitie american, conform legii pentru libertatea informatiei, dupa deschiderea actiunii in justitie. Guvernul american a recunoscut ca FBI detine 2.383 de pagini despre Greenpeace si 1.173 de pagini despre Uniunea Americana pentru Libertati Civile (ACLU). Continutul lor nu a fost precizat. Organizatiile solicita ca aceste dosare FBI sa fie facute publice. Organizatiile au atras atentia asupra faptului ca desfasoara activitati perfect legale.

Politie politica

FBI a negat faptul ca ar fi urmarit grupurile respective din cauza vederilor lor politice. Agentii FBI au monitorizat insa site-uri Internet ce chemau la manifestatii impotriva conventiilor politice de la New York si Boston. Monitorizarea s-a soldat cu un referat adresat unitatilor antiteroriste din Boston, Los Angeles si New York. "De ce este etichetata aceasta activitate drept antiterorista, cind nu este vorba decit despre proteste fata de o conventie politica, o activitate legala, conform Primului Amendament?", intreaba Anthony Romero, director al Uniunii Americane pentru Libertati Civile (ACLU), una dintre organizatiile reclamante.

Editia de luni a ‘’Washington Post’’ prezinta opiniile organizatiilor: "Devine tot mai clar ca Administratia este implicata in supravegherea politica a organizatiilor ce nu intreprind alte activitati decit cele conforme cu Primul Amendament", declara Romero. "Aceasta Administratie are o traditie in a-si folosi puterea impotriva criticilor sai pasnici. Daca, intr-adevar, FBI a fost folosit in acest efort, ar fi destul de socant", afirma directorul executiv al Greenpeace, John Passacantando.

Interceptari telefonice discutabile

Asemenea monitorizari sint posibile in prezent in baza legii federale "Patriot Act". Legea, aparuta ca urmare a atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, acorda statului drepturi sporite in interceptarea comunicatiilor, inclusiv ale celor electronice. ACLU a combatut "Patriot Act" inca de la aparitie, pe baza faptului ca ingradeste drepturile cetatenesti asigurate de Constitutia americana. Este suficient ca investigatorii sa demonstreze ca interceptarile sint "relevante pentru o ancheta aflata in curs", pentru ca un judecator sa emita un mandat.

Dezvaluirile despre posibila utilizare a resurselor de lupta antiterorista pentru urmarirea disidentilor politici in Statele Unite apar intr-un moment critic pentru definirea normelor europene in domeniu. Ministrul de Interne al Marii Britanii a propus pastrarea datelor privind comunicarea prin telefon mobil, e-mail si Internet de catre furnizorii de servicii, vreme de un an. Aceste date ar urma sa fie puse la dispozitia serviciilor de politie din toate tarile Uniunii Europene.

Europenii s-au declarat in mare masura impotriva propunerii, deoarece aceste date ar putea fi folosite in mod abuziv. Alt contraargument il reprezinta costurile enorme pe care le-ar implica punerea in practica a proiectului.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.