Expertii in probleme de securitate se tem ca actiunea terorista de la Londra s-ar putea repeta si in alte tari

Exemplul teroristilor kamikaze care au actionat la Londra, pentru a duce la indeplinire primele atentate-sinucigase din Europa, i-ar putea inspira si pe alti "ucenici teroristi" de pe continent, avertizeaza expertii in probleme de securitate, citati de France Press.

"Un astfel de atac i-ar putea inspira pe simpatizantii cauzei islamiste, avand in vedere ca este vorba de un atentat de mare succes din punctul lor de vedere", estimeaza Magnus Ranstorp, director al Centrului de studii privind terorismul de la Universitatea scotiana St. Andrews.

In opinia sa, exemplul le-ar putea chiar da o lectie operationala, mai ales pentru ameliorarea tehnicilor in vederea obtinerii unui efect mai puternic. Pe viitor, teroristii ar putea organiza atentate coordonate chiar pe o zona mai vasta.

Atentate la o scara mult mai larga

"Am putea asista pe viitor la un atentat comis in Londra, urmat la scurt timp de alte atentate in alte tari sau chiar in aceeasi tara", a spus Ranstorp. Cercetatorul aminteste in principal de Italia, Franta, Marea Britanie si Danemarca, atunci cand se refera la tintele din prima linie a teroristilor.

Mijloacele publice de transport vor continua sa fie locatiile preferate de kamikaze, avand in vedere numarul mare de victime pe care le pot face, mai ales la orele de varf, dar si impactul asupra economiei tarilor atacate.

De aceeasi parere este si Louis Caprioli, fost responsabil in contraspionajul francez, care vorbeste despre "efectul de emulatie".

"Membrii retelelor dezmembrate in Europa ar putea sa se intrebe de ce sa plece in Irak sa se arunce in aer, cand o pot face la fel de bine la Paris, Londra sau Milano", spune Caprioli, contrazicandu-i astfel pe cei care sustin ca razboiul din Golf, declansat de americani in 2003, ar servi la concentrarea teroristilor in acea zona, indepartand astfel pericolul de lumea occidentala.

Combaterea prozelitismului

Prioritatea pentru tarile vizate este si sarcina cea mai dificila, noteaza Ranstorp, anume identificarea celor care pun pe picioare celule teroriste. Acestia, explica el, sunt adesea fosti combatanti in razboaiele din Bosnia, Cecenia sau Casmir. Cei recrutati sunt mai ales indivizi usor impresionabili, tineri sau someri din tarile occidentale.

"Este o problema la scara europeana", spune Ranstrop, estimand ca xenofobia si rasismul nu ar face decat sa sporeasca amenintarea.

El crede ca atat politia, cat si clasa politica ar trebui sa conlucreze pentru reducerea xenofobiei, care izoleaza comunitatile si favorizeaza dezvoltarea vocatiilor teroriste. Altfel, sute de tineri musulmani ar putea sa-i imite pe sinucigasii din Londra.

Fetele terorii, recunoscute instant

Serviciile secrete americane investesc masiv intr-o tehnologie menita a oferi recunoasterea instantanee a trasaturilor faciale ale unei persoane urmarite, chiar daca ea se afla in mijlocul unei multimi, in speranta ca aceasta va permite identificarea unor teroristi de genul celor care au plasat bombele la metroul londonez. Compania californiana Pixlogic dezvolta un program capabil sa identifice vizual o persoana atat in imagini transmise in direct de camerele de supraveghere, cat si in imagini arhivate.

Programul creat de Pixlogic mai poate semnala si anomalii in imaginile analizate, precum indivizi care transporta cutii mari sau autovehicule care revin in locul din care au plecat.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.