Libia nu va mai acorda vize cetatenilor din spatiul Schengen, a anuntat duminica un oficial citat de ziarul Oea, apropiat fiului liderului libian Muammar Gaddafi.

"Libia a decis sa opreasca acordarea de vize de intrare pentru toti cetatenii din tarile europene", a declarat responsabilul sub acoperirea anonimatului, precizand ca aceasta masura vizeaza numai cetatenii din spatiul Schengen, relateaza NewsIn, citand AFP.

Ziarul nu precizeaza motivele pentru aceasta masura, dar reia o informatie publicata anterior pe site-ul sau, potrivit careia Elvetia a interzis unui numar de 188 de oficiali libieni sa intre pe teritoriul sau, pe fondul unei crize diplomatice intre Tripoli si Berna.

Potrivit Oea, care citeaza un inalt oficial libian, pe lista elvetiana se afla inclusiv colonelul Gaddafi si familia sa, membri ai Congresului general al poporului (Parlament), ai Guvernului, actori economici importanti si lideri militari si din serviciile de securitate.

O purtatoare de cuvant a Departamentului elvetian pentru Afaceri Externe, Nadine Olivieri, a refizat sa confirme informatia. "Elvetia isi continua politica restrictiva privind vizele fata de Libia", a spus ea, apreciind ca "nu este nimic nou".

Libia a protestat in noiembrie 2009 fata de politica europeana ce limiteaza acordarea de vize Schengen pentru libieni, denuntand o "solidaritate sistematica si programata" cu Berna. Recent, Tripoli a amenintat ca isi va inaspri politica fata de europen.

Criza dintre Berna si Tripoli a izbucnit dupa arestarea, in iulie 2008, la Geneva, a unuia dintre fiii lui Gaddafi, Hannibal, si a sotiei sale, in urma unei plangeri depuse de doi angajati care ii acuza de rele tratamente. [Atac bizar la ONU: Gaddafi vrea disparitia Elvetiei de pe harta]

"Dosarul Hannibal" a inrautatit relatiile dintre Tripoli si Berna, care au luat masuri de retorsiune: retragerea fondurilor detinute in bancile din Elvetia si retragerea companiilor libiene, o politica restrictiva de acordare a vizelor Schengen fata de cetatenii libieni.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.