Dupa ce a parcurs planeta in ultimul an, presedintele Barack Obama a vorbit foarte putin despre politica externa in primul sau discurs despre starea natiunii, relateaza AFP.
Obama a pus accentul pe crearea de locuri de munca, lasand la final chestiunile internationale. De abia dupa 5.700 de cuvinte presedintele a abordat Afganistanul. Chestiunea Pakistan nu a fost adusa in discutie.

Obama a parut sa nu acorde importanta chestiunilor de securitate, spune Mike Gonzalez, de la Heritage Foundation. "Este siderant. Au loc doua razboaie si i-au trebuit 50 de minute sa inceapa sa discute despre securitate", subliniaza el.

Este o schimbare majora de ton, la doua luni de la discursul solemn de la West Point, unde a prezentat noua strategie a SUA in regiune, cu trimiterea a 30.000 de militari suplimentari in Afganistan.

In fata alesilor din Congres, presedintele a mentionat doar noua politica externa a SUA, mai ales cu China, Rusia sau cu aliatii. Nu a spus niciun cuvant despre procesul de pace din Orientul Mijlociu, punct obligatoriu al discursurilor solemne ale presedintilor americani.

Unii experti cred ca Obama este prins de realitatea politicii interne, indiferent cat este de pasionat de relatiile internationale. Intr-o tara in care somajul a atins 10%, laureatul premiului Nobel pentru pace pe 2009 s-a concentrat deci pe economie.

Una dintre temele de politica internationala abordate de presedinte a fost amenintarea nucleara. "Chiar daca suntem implicati in doua razboaie, ne confruntam cu cel mai mare pericol care ameninta americanii: amenintarea nucleara", a spus el. Obama s-a felicitat ca a reusit sa determine comunitatea internationala sa fie mai aspra cu Iranul si Coreea de Nord.

"Daca liderii iranieni vor continua sa-si ignore obligatiile, nu trebuie sa-si faca iluzii: se vor confrunta cu consecinte sporite", a avertizat Obama.

Cel mai notabil aspect international al discursului sau a fost temerea ca SUA isi pierd statutul de prima economie pe plan mondial. "China nu asteapta in a-si relansa economia. Germania nu asteapta, India nu asteapta. Nu voi accepta al doilea loc pentru SUA", a spus el, aplaudat de alesii din Congres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.