Liderii religiosi din Yemen au amenintat joi ca vor proclama jihadul in cazul unei interventii straine si au respins orice cooperare militara cu Washingtonul, in conditiile in care autoritatile se declara hotarate sa "eradicheze" al-Qaida.

"Jihadul va fi o datorie pentru toti musulmanii, daca orice parte straina persista in a vrea sa agreseze Yemenul, sa intervina militara sau sa il invadeze", au avertizat liderii religiosi intr-un comunicat dar publicitatii in timpul unei intalniri cu presa, intr-o moschee din Sanaa, relateaza AFP, conform NewsIn.

Aceasta fatwa, anuntata in prezenta mai multor lideri religiosi, printre care seicul Abdelmajid Zendani, un influent sef islamist suspectat de Washington ca sustine terorismul, a fost salutata de asistenta, formata in special din studenti la teologie, care au strigat "Allah Akbar" (Allah este mare).

Justificand decretul religios prin existenta unui complot impotriva tarii lor, preotii si-au proclamat "refuzul total" fata de "orice interventie externe, fie ca este politica, militara sau de securitate".

De asemenea, ei si-au exprimat opozitia "fata de orice prezenta straina, fata de orice acord militar sau orice cooperare in materie de securitate sau militara cu orice parte externa care nu este in acord cu sharia" (legea islamica).

Capacitatea Yemenului de a lupta impotriva gruparilor extremiste care se afla pe teritoriul sau se afla in centrul dezbaterilor de la Washington, dupa tentativa de atentat vizand un avion de linie american, comisa in ziua de Craciun de un nigerian care s-ar fi radicalizat in timpul sejurului in Yemen.

Dar Sanaa a exclus defasurarea de trupe straine in tara, iar presedintele Barack Obama a spus recent ca nu ia in calcul acest lucru.

Declaratia presedintelui Obama este "pozitiva", a comentat joi seicul Zendani, care a criticat conferinta internationala consacrata Yemenului ce va avea loc in 28 ianuarie la Londra, apreciind ca va duce la impunerea unui mandat asupra tarii.

In fatwa, liderii religiosi au cerut participantilor la conferinta de la Londra sa "respecte suveranitatea si independenta Yemenului" si sa nu incerce sa impuna acestei tari "o forma de protectorat".

Ei au criticat indirect atentatele comise impotriva civililor si strainilor din Yemen, subliniind ca "islamul interzice uciderea de nevinovati sau de straini si orice atac ce ii vizeaza". Dari au calificat drept "crima si varsarea de sange nevinovat la Abyane, Chabwa si Arhab", referire la civilii ucisi in operatiunile militare ale fortelor guvernamentale, din 17 si 24 decembrie, vizand pozitii ale al-Qaida in sudul si estul tarii si in apropiere de Sanaa.

Autoritatile s-au declarat joi hotarate sa "eradicheze" al-Qaida de pe teritoriul yemenit si au afirmat ca sunt in razboi deschis cu gruparea.
O sursa fin serviciile de securitate a cerut si populatiei sa coopereze pentru prinderea teroristilor, avertizand-o in legatura cu orice tentativa de a "ascunde elemente ale al-Qaida". [Yemen: Ne descurcam singuri cu al-Qaida!]

Acest apel a intervenit a doua zi dupa ce autoritatile au anuntat moartea intr-o operatiune de securitate a lui Abdallah Mehdar, prezentat drept liderul al-Qaida in provincia Chabwa, unde s-au refugiat mai multi responsabili din reteaua lui Osama ben Laden.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.