Dupa Consiliul National (Camera inferioara a Parlamentului - n.r.), Consiliul statelor, (Camera superioara) a acceptat aceasta finantare luni, cu 34 de voturi pentru si numai doua impotriva. Banii nu vor fi insa virati la Bruxelles sau in conturile statelor mentionate, ci vor fi alocati pentru proiecte elvetiene realizate in colaborare cu partnerii locali, a mentionat senatorul Dick Marty, reprezentant al Partidului Radical-Democrat, transmite Swiss Info, citat de NewsIn.
Pe fondul ingrijorarilor privind problemele de guvernare si coruptie din cele doua tari, Dick Marty a subliniat ca Elvetia a luat masuri pentru a asigura buna functionare a sistemului de control. La randul sau, ministrul de externe Micheline Calmy-Rey a subliniat ca Berna are "tot interesul pentru contribui la integrarea celor doua tari, deoarece acesta va consolida stabilitatea, securitatea si prosperitatea continentului european, profitabila in egala masura si pentru Elvetia".
Proiectele finantate prin acest ajutor suplimentar se vor desfasura prin intermediul Departamentului pentru dezvoltare si cooperare (DDC) si Secretariatul de stat pentru economie (SECO). Din cele 170 de milioane de euro, circa 50 de milioane sunt prevazuti pentru Bulgaria si aproape 120 de milioane pentru Romania.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro