Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare astazi, avand ca prima consecinta intrarea in functie a primului presedinte al Uniunii Europene, belgianul Herman van Rompuy, si a ministrului de externe Catherine Ashton din Marea Britanie, relateaza AFP.
Acest text, care vizeaza sa imbunatateasca functionarea UE si vizibilitatea sa in lume, ii va oferi "instrumentele necesare pentru a face fata provocarilor viitoare si a raspunde cererilor cetatenilor", a spus presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, intr-un comunicat.

Principala inovatie: crearea unui post de presedinte permanent al Consiliului European (institutia ce reuneste sefii de stat si de guvern din UE), incredintat belgianului Herman Van Rompuy, pentru cel putin doi ani si jumatate. Pana acum, presedintia UE la acest nivel era transferata de la un stat la altul din sase in sase luni, noteaza NewsIn.

Catherine Ashton (britanica) a devenit Inalt reprezentant pentru afaceri externe. Ea il inlocuieste pe spaniolul Javier Solana, care a condus timp de 10 ani diplomatie europeana, insa va dispune de prerogative sporite si de un serviciu diplomatic propriu, cu mai multe mii de functionari.

Aceste doua personalitati vor trebui, insa, sa convinga. Aproape necunoscut, Van Rompuy i-a dezamagit pe sustinatorii unei personalitati capabile sa vorbeasca de la egal la egal cu Statele Unite si China. De asemenea, baroneasa Ashton este criticata pentru lipsa sa de experienta si din cauza ostilitatii traditionale a Londrei fata de orice forma de diplomatie supranationala.
O scurta ceremonie organizata de Guvernul portughez, presedintia suedeza a UE si Comisia Europeana va avea loc marti seara in capitala portugheza, pentru a sarbatori intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Succesor al proiectului abandonat de Constitutie europeana, tratatul reprezinta cea mai recenta tentativa de a reforma functionarea UE, dupa 10 ani de eforturi laborioase. Textul vizeaza sa permita facilitarea luarii de decizii intr-o Uniune extinsa la 27 de membri si in curand, posibil, la peste 30 (statele din zona balcanica si Islanda), limitand drepturile de veto. De asemenea, sporeste prerogativele Parlamentului European si parlamentelor nationale (consultate mai mult) si impune Carta drepturilor fundamentale ale europenilor.

"UE va fi echipata mai bine pentru a raspunde asteptarilor in domeniile energiei, schimbarii climatice, criminalitatii transfrontaliere si imigratiei. De asemenea, va putea vorbi cu o singura voce puternica pe scena internationala", a dat asigurari Barroso.

Printre alte noutati introduse de tratat se numara dreptul de initiativa populara a cetatenilor europeni.

Comisia va pastra monopolul asupra propunerii de directive europene, dar cetatenii vor putea sa o invite sa actioneze, daca sunt de parere ca nu a facut suficient sau nu a actionat bine. Tratatul de la Lisabona afirma ca aceasta initiativa trebuie sa provina de la cel putin un milion de europeni, care "sa fie cetateni ai unui numar semnificativ de state membre".
Tratatul permite si parasirea Uniunii Europene, daca o tara vrea acest lucru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.