Presupusul lider al gruparii, Luqman Ameen Abdullah, in varsta de 53 de ani, a refuzat sa se predea si a deschis focul asupra politistilor, care au ripostat si l-au ucis. Operatiunea a avut loc intr-un depozit din Dearbord, suburbie vestica a Detroitului, potrivit aceleiasi surse. Nu s-a inregistrat nicio alta victima, potrivit politiei.
Abdullah a fost vizat de o plangere federala, in care era calificat drept "liderul unei grupari radicale fundamentaliste sunnite, formata in special din africano-americani, dintre care unii s-au convertit la islam cand erau inchisi", arata NewsIn.
Potrivit FBI, Abdullah se afla sub supravegherea autoritatilor de ani de zile si indemnase la jihad in timpul predicilor dintr-o moschee. Gruparea sa urma preceptele unui fost membru al Black Panthers, Jamil Abdullah al-Amin, aflat in prezent in inchisoare pentru ca a deschis focul asupra politistilor.
Politia federala a precizat ca, pentru finantarea luptei pentru crearea unui "emirat islamic" in Statele Unite, membrii gruparii sunt suspectati ca au furat masini, televizoare, arme, haine de blana si chiar ca ar fi incendiat cladiri pentru a escroca companii de asigurari.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro