Pe ansamblul UE, trei din patru europeni (73%) considera ca saracia este o problema larg raspandita in tara lor.
Sondajul arata ca 25% din populatia Romaniei este vulnerabila la fenomenul saraciei, ceea ce reprezinta cel mai mare nivel din UE. In schimb, sub 10% din populatia Olandei si Cehiei prezinta risc de saracie.
Eurobarometrul prezinta imaginea sumbra a celor aproape 80 de milioane de persoane - respectiv 16% din populatia UE - care traiesc sub pragul saraciei si care se confrunta cu dificultati serioase legate de accesul la un loc de munca, la locuinta, la servicii sociale si financiare.
Motivele principale ale saraciei tin de rata ridicata a somajului potrivit opiniei a 52% dintre cei intervievati in cadrul sondajului, si de remuneratia insuficienta (49%). Alte cauze se refera la prestatiile sociale si pensiile insuficiente (29%), precum si costul excesiv al unor conditii de locuire decente (26%).
Totodata, lipsa educatiei, a formarii si a competentelor profesionale (37%), precum si saracia "mostenita" (25%) ori toxicomania (23%) sunt cauzele personale cel mai des invocate ale saraciei, conform NewsIn.
Mai mult de jumatate dintre europeni (56%) cred ca somerii sunt cei mai expusi saraciei, in timp ce 41% considera ca persoanele in varsta sunt cele mai vulnerabile, iar 31% ii mentioneaza pe cei cu un nivel scazut de educatie, de formare profesionala sau cu competente reduse.
"Aceste rezultate demonstreaza ca europenii sunt foarte constienti de problemele legate de saracie si de excluziunea sociala cu care se confrunta societatea contemporana si doresc sa vada o actiune mai sustinuta in combaterea lor. In timp ce majoritatea oamenilor considera ca guvernul lor este principalul responsabil in aceasta privinta, trei sferturi dintre cetateni asteapta in acelasi timp ca Uniunea Europeana sa-si asume un rol important", a declarat comisarul european pentru afaceri sociale Vladimir Spidla, se arata in comunicatul CE.
Aproximativ noua europeni din zece (87%) sunt convinsi ca saracia reduce sansele de acces la locuinte decente, iar opt persoane din zece considera ca saracia limiteaza accesul la un nivel superior de educatie. Aproape trei sferturi dintre cei chestionati (74%) sunt de parere ca saracia are efect negativ asupra sanselor de a gasi un loc de munca.
In plus, 60% dintre europeni cred ca este afectat accesul la educatia scolara elementara, iar 54% considera ca saracia limiteaza capacitatea de a mentine o retea de prieteni si cunostinte.
In medie, 89% din europeni afirma ca este nevoie de o interventie urgenta din partea guvernelor tarilor lor pentru a aborda problema saraciei, peste jumatate dintre cetatenii UE (53%) sustinand ca principala responsabilitate in combaterea saraciei revine guvernelor tarilor lor.
Rolul UE in combaterea saraciei, este considerat "foarte important" de 28% dintre respondenti, iar "destul de important", de 46% dintre acestia.
UE dispune de fonduri pentru activitati de prevenire si combatere a saraciei si excluziunii sociale, de exemplu prin Fondul Social European (10% din bugetul anual al UE) si programul Progress, care are un buget de circa 100 milioane euro pe an.
Eurobarometrul privind saracia si excluziunea sociala a fost realizat intre 28 august si 17 septembrie 2009, fiind intervievati in medie 27.000 de cetateni din toate statele UE.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro