Biden catre romani: SUA nu poate fara voi, dar nici voi fara noi
Noul sistem, prezentat de administratia Barack Obama la 17 septembrie, dupa o reevaluare a amenintarii balistice iraniene, vizeaza respingerea eventualelor atacuri cu rachete cu raza scurta si medie de actiune. "Acest sistem este mai adaptat decat precedentul", a insistat Biden.
Spre deosebire de Polonia si Cehia, care au reactionat negativ la abandonarea scutului antiracheta al administratiei Bush, Romania vede cu ochi buni noul concept al Washingtonului, apreciind ca teritoriul sau va fi in intregime protejat de acesta, contrar versiunii precedente. "Acest sistem are avantajul ca apara atat Europa, cat si Statele Unite", a subliniat, de altfel, vicepresedintele american.
Biden a obtinut deja luni, in prima zi a turneului sau, care include si o vizita in Cehia, sustinerea Poloniei pentru noul sistem, Varsovia declarandu-se pregatita "sa participe la nivelul care convine".
Fara a mentiona explicit acest proiect, presedintele roman a salutat "punctele de vedere comune ale Romaniei si Statelor Unite in problemele de securitate". "Noi credem ca securitatea in interiorul NATO este indivizibila", a subliniat el, aluzie la temerile potrivit carora anumiti membri ai Aliantei se vor afla in afara noului sistem american de aparare. In timp ce precedentul proiect provoca furia Moscovei, Basescu a insistat pe necesitatea de a avea "relatii pragmatice cu Rusia".
De asemene, Biden a subliniat "dorinta comuna de a vedea vecinii Romaniei, inclusiv Republica Moldova, obtinand progrese pe calea democratizarii si a reformelor, pentru a se integra in institutiile euroatlantice cand vor fi pregatiti". Opinia vicepresedintelui SUA a fost impartasita si de presedintele roman, care a cerut Washingtonului "sa sustina economic si politic noul guvern de la Chisinau" format de proeuropeni si investit la sfarsitul lui septembrie, dupa victoria in fata comunistilor, la alegerile legislative din iulie.
Sosit la Bucuresti miercuri seara, vicepresedintele american a tinut joi dupa-amiaza un discurs foarte asteptat despre relatiile Statelor Unite cu tarile din Europa Centrala si de Est.
Anterior, un responsabil american a declarat ca Joe Biden va reafirma sustinerea Washingtonului pentru aliatii din regiune, dand asigurari ca toate deciziile vor fi luate "impreuna cu ei". Biden a laudat deja la Varsovia si Bucuresti angajamentul soldatilor polonezi si romani in Afganistan.
Vicepresedintele SUA va parasi Romania in cursul serii, cu directia Praga, ultima etapa a turneului sau in Europa de Est.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro