"In timp ce luptam pe doua fronturi (Irak si Afganistan), nu cred ca ne permitem sa respingem persoane calificate care sunt gata sa serveasca tara", a scris Reid.
Abrogarea acestei legi a fost una dintre promisiunile de campanie ale lui Obama, dar, intre reforma din sistemul de sanatate si alte mari proiecte legislative, administratia Obama a avertizat ca nu va avea initiative asupra textului in viitorul apropiat.
Apelul lui Reid intervine intr-un moment in care o revista militara oficiala a publicat un articol in favoarea unui astfel de gest.
Pentru "Joint Force Quarterly", colonelul Om Prakash spune ca legislatiile australiana, canadiana, israeliana sau britanica ce permit homosexualilor din armata sa nu-si ascunda orientarea sexuala nu au provocat nici retragerea masiva a soldatilor, nici nu au dus la performante mai scazute in randul fortelor militare.
Intrebat despre acest articol, purtatorul de cuvant al Pentagonului a avertizat joi ca el nu reflecta neaparat opinia comandamentului american pe acest subiect.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop detaliat AUGUST 2026 pentru toate zodiile: mega energia eclipselor...
Sursa: garbo.ro
-
Angela Similea, cadoul suprem de ziua ei: fiul din America a venit acasă cu...
Sursa: kudika.ro