Partidul Comunistilor din Republica Moldova nu a dat curs invitatiei Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE) la negocieri, ceea ce a facut opozitia sa-l declare responsabil de agravarea crizei din tara. In replica, PCRM a declarat ca nu discuta cu o formatiune "care exista doar in imaginatia unor mijloace de informare in masa".
Dupa ce i-au asteptat pret de 15 minute pe reprezentantii comunistilor, liderii Aliantei au declarat ca, prin respingerea invitatiei la dialog, PCRM si-a demonstrat lipsa de respect si a sfidat rezultatele alegerilor manifestandu-si lipsa vointei de a realiza transferul legal, democratic si civilizat al puterii catre Alianta pentru Integrare Europeana, alcatuita din Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat si Alianta "Moldova Noastra".

Spre finalul intalnirii planificate in jurul orei 11.55, cand inca toti cei patru lideri ai AIE se aflau in cladirea Palatului Republicii, masina presedintelui Vladimir Voronin a trecut chiar pe strada care margineste cladirea - str. Bucuresti. Vehiculul insa nu a oprit, ci si-a continuat parcursul spre directia sectorului Botanica a orasului Chisinau. Niciunul dintre cei prezenti nu a putut spune daca Vladimir Voronin se afla in masina, deoarece automobilul are geamurile fumurii, conform NewsIn.

Presedintele Aliantei Moldova Noastra, Serafim Urechean, a declarat ca un dialog cu reprezentantii comunistilor poate fi posibil doar in formatul celor patru – cu Alianta in ansamblu adica, si nu separat cu fiecare formatiune in parte.

Presedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, spune ca prin refuzul de marti, comunistii au demonstrat ca isi propun sa discute in continuare cu oponentii politici de pe pozitii de forta, si nu din perspectiva unui dialog democratic, civilizat si european. Lupu a mai spus ca ofertele pe care le au in vedere comunistii pot fi facute la masa de negocieri cu participarea tuturor celor patru lideri din Alianta, "pentru ca principiile si pozitiile vor ramane oricum aceleasi".

Serafim Urechean a mai spus ca din proprie experienta stie ca ofertele comunistilor trebuie tratate cu maxima prudenta, pentru ca acestia umbla "cu crucea la gat si cutitul in tureatca".

Intr-o declaratie facuta publica in cadrul unei conferinte de presa, coalitia mentioneaza ca pentru prima data din 2001 s-a creat o majoritate parlamentara care intruneste sprijinul direct al majoritatii alegatorilor – peste 51 la suta din sufragii direct exprimate, in timp ce in legislaturile anterioare comunistii au luat majoritatea in urma redistribuirii voturilor. "In aceste conditii, PCRM este obligat de vointa poporului sa accepte noua majoritate de guvernare, iar in caz contrar PCRM se plaseaza in afara dialogului politic constructiv. Actiunile comunistilor se vor solda cu grave consecinte sociale, economice si politice, mergand pana la incapacitatea de plata externa si interna si alegeri parlamentare anticipate", avertizeaza declaratia Aliantei.

AIE se angajeaza ca in aceste circumstante sa-si continue realizarea agendei cu care cele patru partide au venit in Parlament si sa treaca la constituirea fara intarziere a organelor de conducere ale Parlamentului si instalarea noului Guvern.

Comunistii se apara

In replica, pentru a-si justifica absenta, PCRM a trimis un comunicat presei prin care refuza sa negocieze cu AIE, pe care nu o considera o formatiune politica stabila. "Partidul Comunistilor din Republica Moldova considera imposibila purtarea unui dialog cu o structura politica, care exista doar in imaginatia unor mijloace de informare in masa. In cadrul unui atare dialog nu poate exista nici obiect de discutie, nici scop si nici partener, care sa pledeze de pe o pozitie comuna", se arata in declaratia PCRM, citata de UNIMEDIA.

Comunistii doresc, de fapt, sa negocieze cu fiecare partid in parte, probabil deoarece considera ca vor avea mai mult succes in convingerea adversarilor.

"Partidul Comunistilor din Republica Moldova, in scopul neadmiterii agravarii crizei politice si economice in Moldova, este gata sa inceapa negocieri cu toate partidele si cu reprezentantii acestora, care au acces in Parlamentul nou-ales al Republicii Moldova", se mai arata in comunicat.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.