Taberele celor doi principali candidati la alegerile prezidentiale afgane - Hamid Karzai si Abdullah Abdullah - revendicau victoria vineri, la o zi de la scrutin.
Comisia electorala afgana nu a confirmat aceste anunturi, bazate pe rezultatele partiale, spunand ca este prea devreme sa anunte un rezultat.

Adrian Edwards, purtator de cuvant al misiunii ONU in Afganistan, foarte implicat in organizarea alegerilor, a chemat partile sa aiba rabdare. "Nu exista niciun rezultat atat timp cat Comsiia Electorala nu anunta un rezultat. Restul nu inseamna decat speculatii", a subliniat el.

Purtatorul de cuvant al comisiei electorale, Zekria Barakzaï, a anuntat ca s-a incheiat numararea buletinelor de vot, precizand ca nivelul de participare este de 40-50%.

In acelasi timp, directorul de campanie al presedintelui Karzai spunea ca acesta a castigat alegerile din primul tur, potrivit cifrelor furnizate de observatorii sai de pe teren. "Potrivit informatiilor de care dispunem, putem spune ca nu mai este nevoie de un al doilea tur, noi suntem pe primul loc", a subliniat el. Simultan, echipa fostului ministru de externe Abdullah Abdullah spunea ca de fapt acesta este pe primul loc, potrivit rezultatelor partiale.

"Rezultatele pe care le-am primit de la observatorii nostri de la birourile de vot arata ca pana acum am primit 63% din voturi, iar Karzai 31%", a anuntat un purtator de cuvant al campaniei.

Comisia electorala a refuzat sa confirme aceste anunturi. "Nu putem confirma, trebuie sa primim foile cu rezultate", a declarat un purtator de cuvant.

Potrivit unui sondaj publicat inainte de scrutin de International Republican Institute (IRI), Karzai urma sa se claseze pe primul loc cu 44% din voturi, urmat de Abdullah Abdullah, cu 26%.

Alegerile prezidentiale, al doilea scrutin de acest gen din istoria tarii, si alegerile regionale s-au incheiat joi la ora 16.00 (14.30, ora Romaniei).
Numararea voturilor a inceput imediat si a continuat pana tarziu in noapte.

Talibanii chemasera la boicotarea scrutinului, pe care l-au calificat drept "o impostura orchestrata de americani" si au jurat ca vor ataca birourile de vot, dar baia de sange de care se temeau autoritatile nu a avut loc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.