"La instructiunile premierului (Costas Karamanlis), s-a decis vaccinarea tuturor cetatenilor si rezidentilor din tara", a declarat Avramopoulos in cursul unei conferinte de presa, la finalul unei sedinte de guvern. Prioritate vor avea insa personalul medical si de ingrijire. De asemenea, potrivit legii, toata lumea trebuie sa depuna o cerere pentru a beneficia de vaccin. Grecia are circa 11 milioane de locuitori.
Ministrul a precizat ca guvernul a comandat 24 de milioane de doze de vaccin, iar prima transa va fi primita in septembrie. "Tara noastra va fi printre primele care vor obtine vaccinurile, dar acestea nu vor fi utilizate inainte de autorizatia oficiala internationala si europeana", a adaugat ministrul.
Grecia a inregistrat 700 de cazuri de gripa A (H1N1), majoritatea lor benigne. In prezent, 15 persoane sunt spitalizate in Grecia, iar cazurile a patru dintre acestea sunt grave. Este vorba in special despre o adolescenta britanica. Fata "este in stare grava, este vorba despre un virus a carui evolutie nu este cunoscuta, se poate intampla orice", a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un medic de la spitalul Penteli din apropiere de Atena, unde este internata adolescenta.
Grecia este prima tara care anunta ca isi va vaccina intreaga populatie, dar si Israelul a precizat ca va comanda suficiente doze pentru vaccinarea in masa a populatiei. Spania a anuntat ca va vaccina aproape 40% din populatie, prioritate urmand sa aiba angagatii din sectorul medical si alte servicii publice esentiale, femeile insarcinate si copiii. Statele Unite vor vaccina peste 50% din populatie, iar autoritatile sanitare au recomandat miercuri ca femeile insarcinate si copiii sa figureze printre cele circa 160 de milioane de persoane care beneficiaza cu prioritate de vaccin. Marea Britanie, unde peste 100.000 de persoane erau infectate saptamana trecuta, a comandat 132 de milioane de doze de vaccin.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro