Stapanind la fel de bine franceza si engleza, ceea ce este un atu la NATO, este cunoscut pentru politica sa de compromis, chiar daca stie foarte bine si sa dea dovada de fermitate, asa cum a facut in timpul scandalului caricaturilor. Libertatea de expresie este "piatra de temelie a democratiei", spunea el in 2005, in timp ce intreaga lume musulmana protesta indignata.
Conform NewsIn, timp de sapte ani si jumatate la putere la Copenhaga, ultraliberalul devenit pragmatic a fost foarte activ si in domeniul politicii externe si de securitate. Cel mai mare succes international al sau a fost extinderea Uniunii Europene la tarile din est, decisa la summitul european din decembrie 2002, la sfarsitul presedintiei daneze a UE.
Foarte loial Washingtonului, l-a sprijinit pe fostul presedinte american George W. Bush inca de la sosirea la putere, devenind unul dintre prietenii sai apropiati. "Unul dintre boys", ironiza opozitia daneza de stanga, criticand politica sa "calchiata orbeste" dupa cea a locatarului de la Casa Alba.
Rasmussen, care apara "lupta pentru democratie" a lui Bush si decizia de a inchide sute de suspecti de terorism la Guantanamo, l-a intalnit pe fostul lider american de opt ori, un record pentru un politician nordic. "In razboiul impotriva terorismului, scopul este de a proteja statele de drept democratice", afirma el in Parlament in 2003, apreciind ca "teroristii trebuie inchisi atata timp cat constituie o amenintare".
A pus capat unei traditii pacifiste de mai mult de 100 de ani, trimitand militari danezi in Irak si Afganistan. Pentru Irak, a avut o majoritate foarte redusa in Parlament, in timp ce opozitia se opunea, iar opinia publica era divizata. In plus, Danemarca a fost una dintre primele tari care s-au implicat in Afganistan. In prezent primul contribuitor cu forte la NATO raportat la numarul de locuitori, Danemarca este de asemenea tara care a inregistrat unele dintre cele mai mari pierderi umane in Afganistan.
Economist de profesie, Rasmussen a intrat in Parlament in 1978, devenind de mai multe ori ministru in guvernul conservatorului Poul Schlüter (1982-1993), apoi presedinte al partidului liberal din 1998. A ajuns la putere si a pastrat-o, prin compromis, din noiembrie 2001, bazandu-se pe sprijinul de neocolit al formatiunii de extrema-dreapa Partidului Poporului Danez.
Casatorit si tata a trei copii, a devenit recent si bunic. Merge pe jos zilnic, practica ski si kayak. Francofil, ii place sa isi petreaca vacantele in sud-vestul Frantei, unde a cumparat o casa in urma cu 15 ani.
Daca Rasmussen a fost intotdeauna un aliat fidel al Statelor Unite, inclusiv trimitand trupe in Irak, el este in acelasi timp partizanul unei mai bune cooperari intre NATO si Uniunea Europeana, asa cum cere si Franta. El a fost intotdeauna pentru schimbarea atitudinii tarii sale, care nu s-a implicat pana in prezent in politica europeana de securitate si aparare.
Principalele dosare care il asteapta pe noul secretar general al NATO
Afganistan: Rasmussen va avea sarcina de a convinge aliatii europeni, foarte ezitanti, sa trimita in Afganistan mai multe trupe, bani si alte resurse, in contextul in care sondajele de opinie arata ca acest conflict este din ce in ce mai popular, pe masura ce in randul fortelor NATO pierderile umane cresc. Rasmussen va incerca sa spreasca eforturile Aliantei Nord-Atlantice in antrenarea fortelor de securitate si a politiei afgane, pentru a permite o eventuala retragere a trupelor NATO.
Rusia: Noul sef al NATO va trebui sa imbunatateasca relatiile cu Rusia, deteriorate dupa conflictul ruso-georgian din august 2008. Astfel, el va incerca sa gaseasca un echilibru just intre nevoia de a coopera cu Rusia in probleme de securitate mondiala si linistirea temerilor tarilor din est, ingrijorate de agresivitatea Moscovei. In plus, noul lider va analiza rolul NATO in asigurarea securitatii aprovizionarii cu energie a statelor din Uniunea Europeana, avand in vedere ca majoritatea dintre acestea depind de hidrocarburile Rusiei.
Balcani: Rasmussen va dirija eforturile de retragere treptata a misiunii NATO din Kosovo si va trebui sa dea un raspuns aspiratiilor unor state din Balcani care vor sa adere la Alianta. NATO a hotarat in luna iunie sa-si reduca fortele de mentinere a pacii din Kosovo de la 14.000 la 10.000 pana in ianuarie 2010, conform unui plan potrivit caruia misiunea va ajunge in doi ani la putin peste 2.000 de soldati.
Georgia si Ucraina: Pe langa statele balcanice, si Ucraina si Georgia aspira sa adere la Alianta Nord-Atlantica. Cele doua foste republici sovietice au primit promisiunea ca vor adera la un moment dat la NATO, in pofida rezistentei Rusiei. Alianta a amanat o decizie privind Ucraina si Georgia pentru a putea reface relatiile cu Moscova, insa a precizat ca usa Aliantei va ramane deschisa tarilor care intrunesc standardele NATO.
Viitorul NATO: Rasmussen va conduce eforturile de redactare a unei declaratii privind noua viziune strategica a NATO, care ar urma sa fie aprobata la summitul de la Lisabona din octombrie 2010. Documentul va contine principalele provocari privind securitatea, cat si relatiile cu Rusia si chestiuni precum echilibrul dintre fortele de aparare si cele expeditionare.
In plus, noul concept strategic al NATO va sublinia necesitatea unei colaborari in proiecte de aparare, pentru a evita suprapunerea lor, si a unei forte mai agile pentru a raspunde amenintarilor din secolul al XXI-lea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro