Aproape 40 de politicieni si oficiali locali, dar si cinci rabini au fost arestati saptamana trecuta in statul New Jersey in cursul unei operatiuni de anihilare a unei vaste retele de tip mafiot, care se ocupa inclusiv de trafic cu organe si avea ramificatii pana in Israel si Elvetia.
Primarii oraselor Hoboken, Secaucus si Ridgefield, din statul New Jersey, figureaza printre persoanele arestate in cadrul acestei operatiuni, care a inceput joi in zori. Autoritatile banuiesc persoanele retinute de coruptie, extorcare de fonduri, spalare de bani si trafic cu organe, relateaza NewsIn.

Televiziunile au prezentat imagini cu acesti lideri locali avand catuse la maini si aflati intr-un autocar ce urma sa-i duca spre locul de detentie. Alaturi de ei se aflau rabini in tinuta traditionala. Mai multe sinagogi au fost perchezitionate, iar in total au fost arestate 44 de persoane.

"Aceste personalitati politice s-au vandut", a declarat procurorul Ralph Marra intr-o conferinta de presa in care i-a acuzat, pe de alta parte, pe liderii religiosi evrei ca "si-au ascuns vastele activitati criminale in spatele unei fatade a respectabilitatii".

Operatiunea - la care au participat circa 300 de agenti federali - pare sa fie una dintre cele mai vaste lansate vreodata in statul New Jersey, cunoscut pentru relatiile sale nesanatoase dintre politica si crima organizata. Acest stat a servit drept cadru pentru serialul de televiziune "Clanul Soprano" ce are in prim-plan mafia.

Autoritatile au declarat ca anchetau de zece ani reteaua de coruptie organizata. Potrivit justitiei, alesii locali primeau mita sau dadeau mita electorala. In ceea ce-l priveste pe rabinul Levy Izhak Rosenbaum, din Brooklyn, el este acuzat de trafic cu organe, pentru ca a convins "donatori" sa-i vanda pentru 10.000 de dolari rinichi pe care ii revindea apoi de sase ori mai scump. Potrivit acuzarii, rabinul se ocupa cu astfel de practici de zece ani.

Guvernatorul democrat de New Jersey, Jon Corzine, a denuntat "un grad de coruptie scandalos si intolerabil". Coruptia este inacceptabila, peste tot, oricand si din partea indiferent cui, a subliniat el intr-o declaratie scrisa. Corzine risca sa nu fie reales in noiembrie in fata republicanului Chris Christie, un fost procuror care are la activ mai multi ani de lupta impotriva coruptiei din New Jersey.

Politia a dezmintit orice motivatie politica ce ar sta in spatele acestor arestari, care ii vizeaza atat pe democrati, cat si pe democrati. "Nu este vorba nici de politica, nici de religie. Este vorba despre infractori care activeaza in politica si religie", a comentat un oficial al FBI, Weysan Dun.

Suspectii risca pana la 20 de ani inchisoare pentru abuz de putere si spalare de bani, zece ani pentru abuz in serviciu si cinci ani pentru trafic cu organe.

Potrivit Reuters, in centrul investigatiei a fost un informator care in 2006 a fost acuzat de frauda bancara si care a lucrat apoi sub acoperire dandu-se drept dezvoltator imobiliar si proprietar al unor afaceri. El platea oficiali din administratie pentru a obtine aprobari si contracte publice in nordul statului New Jersey. In scene demne de serialul "Clanul Soprano" acuzatii se intalneau pentru a incasa mita in restaurante, parcari, chiar si toalete. Mita pe care o luau era cuprinsa intre 10.000 si 25.000 de dolari.

Coruptia dezvaluita de informator a condus politia catre o retea separata de spalare de bani in care erau implicati rabini si care opera intre Brooklyn, Deal, New Jersey si Israel. Intre iunie 2007 si iulie 2009 reteaua a spalat trei milioane de dolari pentru martorul sub acoperire.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.