Sapte persoane au murit in coliziunea dintre doua rame de metrou care s-a produs luni la Washington, potrivit celui mai nou bilant dat publicitatii de postul de televiziune CNN.
Bilantul anterior, dat de serviciile de pompieri, era de 9 morti.

Potrivit NewsIn, accidentul, considerat cel mai grav inregistrat vreodata in reteaua de metrou a capitalei americane, s-a produs la ora locala 17.00 (00.00, ora Romaniei), in nord-estul orasului - pe tronsonul Red Line, intre statiile Takoma si Fort Totten - pe o portiune de linie aflata la suprafata. Traficul feroviar a fost oprit in zona, fiind suplinit de o linie de autobuze.

Societatea de transport in comun din capitala, Washington Metropolitan Transit Authority (WMATA), a precizat ca una dintre victime este conductorul unei rame. Cel putin doua vagoane ale unuia dintre trenuri s-au suprapus peste cealalta rama, astfel ca un vagon al ramei situate deasupra era complet sectionat si deformat.

Directorul general al retelei metropolitane, John Catoe, a explicat ca unul dintre trenuri era oprit intr-o statie, cand al doilea l-a lovit din spate. Initial, serviciul de comunicatii al retelei de transport in comun anuntase ca ciocnirea a fost frontala.

Reteaua de metrou a capitalei americane este folosita zilnic, in medie, de 800.000 de persoane si are patru linii care leaga Washingtonul de suburbiile din statele invecinate, Virginia si Maryland.

Pentru ceremonia de investire a presedintelui american, din 20 ianuarie, peste 1,5 milioane de persoane au folosit acest mijloc de transport in comun. Oficiali din WMATA au cerut la acel moment acordarea de fonduri cat mai curand pentru renovarea retelei, aflata in functiune de 33 de ani. Accidentul cel mai grav pana in prezent a provocat moartea a trei persoane si a avut loc in 1982, cand o rama de metrou a deraiat, potrivit conducerii metroului.




Cele mai grave coliziuni intre garnituri de metrou

AFP prezinta o lista a celor mai grave accident de acest gen din ultimii 50 de ani.
  • 1961: Hamburg, Germania: un tren intra in coliziune cu o garnitura de metrou care circula pe o linie suspendata. Accidentul se soldeaza cu 33 de morti si mai multi raniti.
  • ianuarie 1963; Paris, Franta: o garnitura de metrou intra in coliziune cu o alta aflata in fata sa, in apropiere de statia Porte de Versailles, provocand moartea a 40 de persoane.
  • decembrie 1969: Paris, Franta: doua garnituri de metrou se ciocnesc in statia Madeleine, provocand moartea a 20 de persoane.
  • 1975: Mexico City, Mexic: doua garnituri de metrou se ciocnesc. Accidentul se soldeaza cu 23 de morti si 55 de raniti.
  • ianuarie 1981: Paris, Franta: primul accident grav al RER (Réseau Express Régional - retea de transport rapid) de la deschiderea primei sale linii, in 1969. Doua garnituri de metrou intra in coliziune la statia Auber, provocand moartea unei persoane si ranirea altor 71.
  • decembrie 1987: Issy-les-Moulineaux, Franta: o coliziune frontala intre doua RER, la periferia de sud a Parisului. Accidentul se soldeaza cu moartea unei persoane si ranirea grava a altor noua.
  • iunie 1995: New York, SUA: coliziunea a doua garnituri de metrou pe un pod provoaca moartea unuia dintre conductori. In total, 60 de pasageri sunt raniti.
  • martie 2000: Tokyo, Japonia: doua garnituri de metrou intra in coliziune la o ora de varf, dupa ce una dintre ele deraiaza, provocand moartea a cinci persoane si ranirea altor 34.
  • 31 octombrie 2004: Barcelona, Spania: aproximativ 50 de raniti in urma unei coliziuni dintre doua garnituri de metrou.
  • 18 ianuarie 2005: Bangkok, Tailanda: doua garnituri de metrou intra in coliziune. Accidentul se soldeaza cu ranirea a 110 persoane.
  • 9 septembrie 2005: Valencia, Spania: doua garnituri intra in coliziune, provocand ranirea a 35 de persoane.
  • 17 octombrie 2006: Roma, Italia: o garnitura de metrou oprita este lovita de o alta in statia Vittorio Emmanuel al II-lea din centrul Romei. Accidentul se soldeaza cu un mort si peste o suta de raniti.
  • 22 iunie 2009: Washington, SUA: o coliziune intre doua garnituri de metrou in nord-estul capitalei americane provoaca moartea a noua persoane si ranirea a cel putin 76.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.