Mai multi membri ai Congresului american, care au vizitat centrul de detentie de la Guantanamo Bay, au constatat o imbunatatire a conditiilor, in ciuda numeroaselor cereri de desfiintare a inchisorii, transmite BBC. Sambata, 16 membri ai comisiei Camerei Reprezentantilor pentru Serviciile Armate au vizitat inchisoarea, situata la baza navala Guantanamo, din Cuba. Acestia au declarat, la finalul vizitei, ca au constatat inregistrarea unor progrese in modul in care sunt tratati prizonierii.
Ei au subliniat insa necesitatea asigurarii unui cadru juridic adecvat, in conditiile in care foarte multi detinuti sunt inchisi de trei ani fara a fi formulate oficial acuzatii impotriva lor. Vizita congresmenilor intervine in conditiile amplificarii temerilor ca tratamentul aplicat detinutilor de la Guantanamo deterioreaza imaginea Statelor Unite in lume. Peste 500 de detinuti, majoritarea capturati in timpul razboiului din Afganistan, sunt inchisi la Guantanamo, fiind considerati "inamici combatanti". Numai patru dintre acestia au fost pusi sub acuzare pana in prezent.
Saptamana trecuta, anchetatorii pentru drepturile omului din cadrul ONU au somat SUA sa le permita sa inspecteze inchisoarea, motivand ca exista relatari credibile privind torturarea detinutilor.
Despre autor:
Sursa: Evenimentul Zilei
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro