Administratorii Twitter au amanat un upgrade pentru a evita suspendarea serviciilor in Iran marti, in conditiile in care protestatarii din republica islamica folosesc platforma de socializare pentru a-si coordona manifestatiile impotriva rezultatelor alegerilor prezidentiale
Site-uri precum Twitter sau Facebook au devenit cheie pentru tinerii iranieni din mediul urban, care i se opun presedintelui Mahmoud Ahmadinejad. Ahmadinejad l-a infrant pe candidatul moderat Mir Hossein Moussavi la alegerile de vineri si al carui guvern controleaza presa de stat, informeaza NewsIn.

Twitter Inc a anuntat pe un blog gazduit pe site-ul sau ca un upgrade era planificat pentru luni noapte in Statele Unite, ceea ce ar fi dus la suspendarea serviciilor in Iran in timpul zilei de marti.

"Partenerii nostri de la NTT America recunosc rolul pe care il joaca in prezent Twitter ca instrument important de comunicare in Iran", au anuntat ei. Astfel, operatiile care vor dura o ora au fost amanate la 21.00 GMT, marti (00.00 ora Romaniei), care corespunde orei 1.30, miercuri, in Iran.
Asa cum facusera tinerii din Republica Moldova in urma cu doua luni, manifestantii iranieni care contesta rezultatul scrutinului prezidential au recurs la Twitter pentru a face apel la rezistenta si a difuza informatii despre confruntarile cu politia si partizanii lui Mahmoud Ahmadinejad.
Mesaje venite din Iran au fost postate din abundenta luni pe platforma de microbloguri, in pofida eforturilor autoritatilor de a limita raspandirea informatiilor legate de manifestatii. Linkuri spre fotografii in care se afirma ca sunt manifestanti raniti sau ucisi putea fi gasite de asemenea pe site-ul de socializare, la scurt timp dupa ce zvonurile despre aceste incidente incepusera sa circule.

Pe site-ul administrat din Statele Unite, subiectul cel mai important al zilei era "Iran alegeri". Un utilizator numit Persiankiwi parea sa orchestreze atacurile informatice impotriva site-urilor oficiale iraniene, publicand si informatii in timp real asupra evenimentelor.

Cu doua luni in urma, in aprilie, protestatarii moldoveni au folosit SMS-urile, blogurile, Twitter si Facebook pentru a se aduna in capitala, dar si pentru a difuza informatii, ocolind canalele obisnuite care sunt controlate de autoritati. Aceasta modalitate de mobilizare a fost atat de intens folosita in Moldova, incat un analist a botezat evenimentele de la Chisinau Revolutia Twitter.



Tensiunile din Iran, live pe internet


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.