Presedintele Gabonului, Omar Bongo Ondimba, "este in viata", a declarat luni la Barcelona premierul acestei tari, Jean Eyeghe Ndong, dezmintind anuntul decesului sau facut duminica seara la Paris
"Am constatat ca presedintele republicii (...) Omar Bongo Ondimba este in viata", a declarat premierul, spunand ca l-a vizitat pe acesta "in cursul diminetii" impreuna cu mai multi membri ai Guvernului si seful Adunarii Nationale, informeaza NewsIn.

O sursa diplomatica spaniola a confirmat afirmatiile premierului. Omar Bongo Ondimba "nu a murit", a declarat aceasta sursa. Moartea lui Bongo fusese anuntata duminica seara la Paris de o sursa apropiata Guvernului francez.

Decan al sefilor de stat africani, Bongo este spitalizat de o luna la Barcelona, in clinica privata Quiron. Potrivit autoritatilor gaboneze, presedintele fusese spitalizat pentru un simplu "bilant al sanatatii". Alte surse au declarat pentru AFP ca dimpotriva, el se afla in stare "grava" in momentul internarii, suferind de cancer.
Presedintele Gabonului, in varsta de 73 de ani, se afla la putere din 1967. Daca la varsta de 31 de ani, cand a devenit presedinte, era printre cei mai tineri lideri din Africa, dupa ce Fidel Castro a renuntat la putere in Cuba in 2008, Bongo a devenit decan de varsta al sefilor de stat ai planetei si detine recordul pastrarii puterii, exceptandu-i pe monarhi.

Ministrul francez al apararii, Herve Morin, a refuzat sa confirme duminica seara informatia referitoare la decesul liderului african si a spus ca nu a fost informat despre aceasta. "Este o mare figura a Africii" si un "om care are influenta", a reactionat ministrul francez la postul de televiziune France 2.

Bongo se afla in fruntea statului gabonez de 42 de ani, intr-o tara devenita o insula de stabilitate pe un continent obisnuit cu crizele, insa modul in care a gestionat statul a fost criticat adesea.

Mic de statura, cu mustata, ochelari cu rama neagra, Omar Bongo este un fin tactician politic, o calitate care i-a permis sa ramana la putere atat sub regimul unui partid unic, cat si sub pluripartitism, dupa 1990. Considerat un "intelept" al Africii, a servit adesea drept mediator sau intermediar in numeroase crize, cu precadere in Republica Centrafricana, Ciad sau Congo. Este, de asemenea, unul dintre stalpii unui sistem in care ratiunile de stat, actiunile de lobby si retelele politico-afaceriste se intrepatrund.

Nascut la 30 decembrie 1935 intr-o familie de tarani din sud-estul tarii, Albert-Bernard Bongo - care va deveni el-Hadj Omar Bongo dupa ce se va converti la islam in 1973, iar apoi si-a adaugat in 2003 numele tatalui sau, Ondimba - a fost mai intai sef de cabinet al primului presedinte al Gabonului, Léon Mba. Se intampla in 1962, cand Bongo avea 27 de ani. Cinci ani mai tarziu a devenit presedinte, dupa moartea lui Léon Mba. Instaureaza atunci regimul partidului unic si conduce Gabonul impreuna cu partidul sau, Partidul Democratic Gabonez (PDG), cu o mana de fier, gratie petrolului a carui exploatare o incepe in anii '70. Abia in 1990 se deschide multipartitismului, dar reuseste sa castige toate alegerile ulterioare, confruntat cu o opozitie pe care fie reuseste sa o divizeze, fie sa o ralieze la cauza sa.

Recent, relatiile sale cu Franta s-au tensionat. Justitia, presa si ONG-urile se intereseaza de patrimoniul sau imobiliar, in conditiile in care conturile sale bancare fusesera sechestrate in cadrul unei afaceri private in care a avut un diferent de peste 400.000 de euro cu o persoana privata franceza.
Potrivit Constitutiei gaboneze, presedintele Senatului, functie detinuta in prezent de Rose Francine Rogombé, urmeaza sa asigure tranzitia puterii pana la un scrutin care trebuie programat cel mai tarziu la 45 de zile de la constatarea vacantei puterii.

Situatia economica si sociala gaboneza este proasta. Candva considerata un mic el dorado petrolier african, tara, exportatoare de materii prime si importatoare de bunuri prelucrate industrial, este afectata din plin de criza, fiind victima lungilor ani ai unei gestiuni ce nu s-a preocupat de diversificarea unei economii cangrenate de coruptie. Miscarile greviste in domeniul public s-au intensificat in ultimele luni si exista riscul unei explozii sociale. Tocmai de aceea, de cateva saptamani armata este foarte prezenta in cartierele populate din Libreville.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.