Fostul lider cubanez, Fidel Castro, a calificat sambata cazul cuplului de americani arestati in urma cu doua zile pentru spionaj in serviciul Cubei timp de 30 de ani drept "o poveste ridicola", intr-un comentariu difuzat pe site-ul cubadebate.cu

"Nu credeti ca povestea cu spionajul cubanez este ridicola?", a intrebat fostul presedinte in varsta de 82 de ani, in continuare foarte influent, in pofida retragerii sale de la conducerea tarii din cauza starii de sanatate precare. "Confruntarea cu Statele Unite este ideologica si nu are nicio legatura cu securitatea tarii", a adaugat Fidel Castro, facand referire la arestarea lui Walter Kendall Myers, fost angajat in Departamentul american de Stat, si a sotiei sale Steingraber Myers, informeaza NewsIn.

Cuplul, care locuieste la Washington, ar fi acceptat sa spioneze in favoarea Guvernului cubanez la sase luni dupa un sejur petrecut de Myers pe insula, in decembrie 1978.

Potrivit declaratiilor cuplului, Havana i-a contactat adeseori pe cei doi, prin mesaje radio codificate transmise pe unde scurte, pe care acestia le decodificau ulterior prin intermediul unui program pus la dispozitia lor de serviciile secrete cubaneze.

Myers a dat asigurari ca a primit "multe medalii" din partea Guvernului cubanez si a spus ca el si sotia sa au petrecut o seara in compania fostului lider Fidel Castro, in 1995. Potrivit cotidianului britanic Times, Myers este stranepotul Lui Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului.

Cuplul risca o pedeapsa de maxim 20 de ani de inchisoare pentru activitati ilegale si pentru au primit, ilegal, un salariu din partea Departamentului de Stat, zece ani pentru ca au spionat in favoarea unui Guvern strain si cinci ani pentru conspiratie.

Acest scandal de spionaj a izbucnit in contextul in care relatiile dintre Washington si Havana au inceput sa se dezghete.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.