Statele Unite se numara "printre cele mai mari tari musulmane ale planetei", a spus marti, pentru Canal+ , presedintele american Barack Obama, care va sustine joi, la Cairo, un discurs important de reconciliere adresat lumii musulmane.

"Statele Unite si lumea occidentala trebuie sa invete sa cunoasca mai bine Islamul. Altfel, daca sunt numarati americanii musulmani, vom vedea ca Statele Unite se numara printre cele mai mari tari musulmane de pe planeta", a declarat el, potrivit AFP, citata de NewsIn.

"Ceea ce incerc sa fac este sa creez un dialog mai bun, pentru ca lumea musulmana sa inteleaga mai bine cum SUA, dar, mai general, lumea musulmana, percep unele probleme dificile, ca terorismul sau democratia", a explicat Obama.

"Indiferent de religia lor, cei care construiesc si nu cei care distrug sunt cei care lasa in urma lor o mostenire ce va dainui", a spus Obama. "Cred ca acum exista un conflict intre cei care sustin ca islamul este ireconciliabil cu viata moderna si cei care cred ca, din contra, Islamul a stiut mereu sa evolueze odata cu progresul", a precizat presedintele.

Casa Alba vrea sa se asigure ca mesajul lui Obama va ajunge la cat mai multi musulmani

Casa Alba va mobiliza mijloace importante, printre care internetul, pentru ca mesajul de reconciliere al presedintelui american Barack Obama sa fie auzit de cat mai multi musulmani, dar a admis ca vor fi necesare eforturi mai mari pentru refacerea legaturilor cu lumea islamica.

"Vom depune un efort mare pentru a difuza mesajul prin diverse mijloace, si prin site-uri de socializare, pentru a ajunge la cat mai multe persoane", a spus purtatorul de cuvant Robert Gibbs.

"Echipa noastra lucreaza cu altele pentru a pune informatia pe cat mai multe platforme posibil, pentru a se auzi in intreaga lume ce are de spus presedintele", a explicat el.

Obama va sustine joi discursul promis musulmanilor in campanie pentru repararea relatiilor deteriorate de razboiul din Irak, scandalul Abu Ghraib, Guantanamo si, mai general, de practicile administratiei Bush in lupta impotriva terorismului.

Discursul se inscrie intr-un efort de durata. "Trebuie sa plecam de la zero in relatiile noastre cu lumea musulmana, nu ne asteptam ca totul sa se schimbe printr-un singur discurs. Cred ca este nevoie de un efort sustinut, pe care presedintele vrea sa il faca", a declarat Gibbs.

El a recunoscut ca efectul discursului va fi dificil de masurat concret. "Cred ca ceea ce conteaza este sa demonstram ca SUA vor sa instaureze noi relatii si ca musulmanii din intreaga lume inteleg mesajul Statelor Unite", a spus Gibbs.

Acest mesaj este ca "avem mai multe lucruri in comun decat subiecte de dezacord si cred ca presedintele vrea sa se asigure ca acest lucru va fi inteles de cat mai multi musulmani", a explicat el.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.