In perioada 13 - 17 mai, Institutul Cultural Roman din Praga promoveaza literatura romana in cadrul a doua manifestari internationale de amploare din Cehia: Noaptea Literaturii si Targul International de Carte "Lumea Cartii", ambele evenimente fiind incluse in programul cultural al Presedintiei UE detinute de Republica Ceha.
Noaptea Literaturii este un eveniment organizat de EUNIC Praga, aflat sub presedintia Institutului Cultural Roman din Praga, in deschiderea editiei din acest an a Targului international de carte „Lumea Cartii”. Intre orele 18.00 si 23.00, in 12 locuri din Praga se vor desfasura simultan lecturi publice din literaturile Europei. Fragmente din romanul Intoarcerea huliganului de Norman Manea vor fi prezentate publicului ceh din jumatate in jumatate de ora, in lectura actorului Jiri Ornest, la sinagoga Maisel din Praga. Intoarcerea huliganului, recent tradus in limba ceha de Jiri Nasinec, a aparut la sfarsitului anului trecut la editura Dybbuk din Praga.

Dupa Noaptea Literaturii, urmeaza patru zile de targ: intre 14 si 17 mai Targul International de Carte „Lumea Cartii” se va desfasura sub tematica 27 from 27 / Europe in Literature - Literature in Europe, Fantasy and Creativity, Literature and Education. Standul Romaniei, organizat de Institutul Cultural Roman din Praga si Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National din Romania, va gazdui in zilele de targ prezentari de autor, lecturi in limba romana si in limba ceha din creatii literare romanesti, invitati fiind Dumitru Tepeneag, Dan Sociu si Mihai Sin. In standul national va fi lansat volumul Hotel Europa / Hotel Evropa, de Dumitru Tepeneag, traducerea in limba ceha apartinandu-i lui Tomas Vasut, volumul fiind publicat de editura Dybbuk din Praga. Standul Romaniei va gazdui si lansarea volumului bilingv Mircea Eliade v evropském kontextu.

Mircea Eliade in context european, in prezenta doamnei Libuse Valentova, editorul volumului si conducatorul Departamentului de Studii Romanesti de la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii Caroline din Praga.

Tot la standul Romaniei, Mihai Sin va intra in dialog cu publicul ceh si isi va prezenta ultimele creatii literare. In afara standului, literatura romana va fi reprezentata de Dan Sociu la doua din evenimentele cele mai importante programate in cadrul targului: conferinta-dezbatere pe tema „Revolutia in orase: Transformarile anului 1989 din capitalele central-europene” si seara de poezie europeana contemporana de la Teatrul literar Viola.

Totodata, literatura romana, alaturi de cea ceha, poloneza, germana, maghiara si bulgara, va fi prezenta in cadrul evenimentului organizat in Targ de revista literara PLAV, „Demolarea zidului: Evenimentele anului 1989, in literatura tarilor de dupa Cortina de Fier”.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.