Presedintele Barack Obama a autorizat difuzarea de fotografii cu abuzurile practicate de personalul american in inchisorile din Irak si Afganistan sub administratia Bush, a anuntat joi asociatia americana pentru apararea libertatilor, ACLU.

In urma unei actiuni in justitie intentata de aceasta organizatie in 2004, Departamentul Apararii a aprobat, pentru prima data, ca 44 de fotografii sa fie publicate pana la 28 mai, relateaza NewsIn, citand AFP.

Expertul juridic al ACLU, Amrit Singh, sustine ca "aceste fotografii ofera dovada vizuala ca abuzurile practicate de personalul american nu au fost izolate, ci larg raspandite, chiar dincolo de zidurile inchisorii Abu Ghraib".

Aceasta inchisoare a devenit cunoscuta in intreaga lume dupa publicarea in 2004 a unor fotografii care prezentau detinuti irakieni umiliti si maltratati de gardienii americani, scandal ce a dus la condamnarea a 11 militari.

Viitoarea publicare a fotografiilor "va face publicul sa inteleaga amploarea acestor abuzuri asupra detinutilor si responsabilitatea inaltilor oficiali care au autorizat astfel de abuzuri", a precizat Singh.

Obama a autorizat saptamana trecuta publicarea a patru note confidentiale ce detaliau metodele folosite de CIA in interogatorii, dar a asigurat ca personalul CIA implicat in interogatorii nu va fi urmarit in justitie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.