Presedintele Traian Basescu a declarat marti ca Romania se va adresa la CEDO pentru incalcarea de catre Chisinau a drepturilor cetatenilor romani si pentru abuzurile impotriva acestora si ca sunt peste 650.000 de plicuri cu cereri de acordare a cetateniei romane la Ambasada din Chisinau.

"Incalcarea acodului Uniunea Europeana-Moldova va fi unul din subiectele cu care ne adresam la CEDO, cetatenii romani au fost lipsiti de un drept pe care il aveau, cetatenii romani au fost controlati, ziaristii romani au fost lipsiti de dreptul de a-si practica meseria. Ce s-a intamplat cu ziaristii romani in Republica Moldova, arestati, retinuti, controlati, unii respinsi la a intra pe teritoriul Republicii Moldova, ca si cetatenii romani, sunt lucruri cu care noi ne vom adresa la CEDO", a declarat presedintele Traian Basescu, la TVR 1, explicand afirmatiile facute in fata Parlamentului privind sesizarea autoritatilor internationale in legatura cu abuzurile de la Chisinau. De asemenea, seful statului a anuntat si un al doilea demers pe care Romania intentioneaza sa-l intreprinda, demararea unei anchete europene.

Basescu a aratat ca plenul Parlamentului European sau Comisia de politica externa a aceluiasi for pot lua decizia demararii unei anchete privind evenimentele din Republica Moldova. "Sper ca maine (miercuri,n.r.) sa reusesc sa avem discutiile exploratorii, pentru ca nu este posibil ca Parlamentul European sa ramana in afara intresului de a proteja cetateni ai UE", a apreciat Basescu. Seful statului si-a exprimat convingerea ca toate statele europene sunt solidare cu Romania in aceasta chestiune.

Vorbind despre abuzurile indreptate impotriva cetatenilor romani, Basescu a aratat ca, in momentul de fata, la Chisinau se pune problema daca sa fie validate sau nu mandatele parlamentarilor care au si cetatenie romana, acesta fiind un alt motiv pentru care Romania se va adresa Curtii Europene a Drepturilor Omului. "Cetatenia romana nu este o cetatenie de mana a doua, este o cetatenie europeana", a punctat seful statului.

Presedintele Basescu a precizat si ca, pana in momentul de fata, Romania nu stie cate persoane care au si cetatenia romana se afla in beciurile de la Chisinau, ca urmare a protestelor de saptamana trecuta. "Inca nu avem evaluarea integrala a ceea ce se intampla in Republica Moldova. Spre exemplu, la acea sedinta la care am invitat ministrul de Externe, prim-ministrul, chiar a doua zi dupa incidentele de la Chisinau, unul din lucrurile pe care le-am stabilit ca o prioritate a fost sa fim informati cati cetateni cu cetatenie romana se afla in beciurile Ministerului de Interne de la Chisinau. Nici astazi nu avem un raspuns de la autoritatile de la Chisinau. Tot atunci am stabilit sa avem un nou ambasador. Nici astazi nu avem un raspuns la solicitarea noastra de acreditare a ambasadorului", a aratat Basescu.

Seful statului a spus ca, in prezent, la Ambasada Romaniei de la Chisinau sunt "depozitate" 650.000 de plicuri cu cereri de cetatenie, precizand ca acestea contin, de fapt, aproximativ 800.000 de cereri, deoarece unele sunt pentru mai multi membri ai unei familii. Seful statului a tinut sa puncteze ca sunt si solicitari de dobandire a cetateniei romane depuse de molodoveni de origine rusa care doresc o sansa europeana. Presedintele a aratat ca solicitarile romanilor care si-au pierdut abuziv cetatenia romana vor fi tratate prioritar, motiv pentru care a si cerut Guvernului modificarea Legii cetateniei pentru urgentarea acestor cazuri, in timp ce solicitarile celorlalti cetateni moldoveni vor fi tratate in regim normal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.