Dupa ce televiziunea irakiana a prezentat imagini de la audierea fostului dictator Saddam Hussein, unul dintre avocatii sai, Giovanni di Stefano, a declarat ca interogatoriul nu are nici o valabilitate juridica, pentru ca nu a fost asistat de un avocat. "Potrivit articolului 20 din cadrul Legii de functionare a Tribunalului Special Irakian, nici unul dintre elementele acestui interogatoriu nu poate fi acceptat din punct de vedere juridic", a declarat di Stefano.
Avocatul a precizat ca va avea o intalnire cu fostul presedinte irakian peste doua saptamani, iar la aceasta vor participa si reprezentanti ai presei internationale, "pentru ca este momentul ca el sa fie auzit de toata lumea". Inregistrarea cu pricina, care l-a suparat pe avocat, a fost preluata de posturile internationale si arata imagini cu Saddam Hussein si judecatorul irakian Raed Juhi. Intrebarile au vizat in special evenimentele din Dujail (40 km nord de Bagdad) unde zeci de siiti au fost ucisi si terenurile lor confiscate dupa o tentativa de asasinat impotriva lui Saddam, comisa in 1982.
Imaginile sunt fara sonor, iar aprobarea difuzarii a venit chiar din partea judecatorului Juhi, cel care instrumenteaza dosarul fostului dictator. Pe de alta parte, astazi urmeaza sa fie anuntata crearea unui comitet international, format din fostul presedinte algerian, Ahmed Ben Bella, fostul premier malaezian Mahathir Mohamad, fostul ministru francez de externe, Roland Dumas, si fostul procuror international Ramsey Clark. "Comitetul de urgenta pentru Irak va veghea pentru respectarea drepturilor legale ale celor care au fost inchisi", a declarat purtatorul de cuvant al acestei noi institutii, Sarah Sloan.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro