Militarii britanici au inceput oficial marti retragerea din Basra, sudul Irakului, dupa sase ani de prezenta, si au transmis controlul catre trupele americane, relateaza AFP.

La ora 13.20, drapelul diviziei britanice a fost coborat la baza din Basra, 550 kilometri sud de Bagdad, unde se afla 4.100 de militari, informeaza NewsIn.

Ceremonia a avut loc in prezenta a 300 ofiteri britanici, irakieni si americani, mai ales a comandantului Fortei multinationale din Irak, generalul Ray Odierno, si sefului Statului Major al armatei britanice, generalul Jack Stirrup. A fost arborat drapelul unei divizii a armatei americane. Americanii vor asigura controlul pana la retragerea lor definitiva din Irak, la sfarsitul lui 2011.

"Natiunile sunt legate de sangele varsat. Este o legatura de nezdruncinat", a spzus Odierno. "Ati readus speranta acolo unde domnea haosul"
, a adaugat el. A fost onorata amintirea celor 179 militari britanici morti in Irak din martie 2003.

Stirrup a adus un omagiu "barbatilor si femeilor din Statele Unite si Marea Britanie, care au luptat cu curaj in Irak atat de mult timp". "Chiar daca incepe retragerea, mai este mult de munca si vom continua sa actionam pana la plecarea ultimului soldat britanic", a adaugat el.

Marea Britanie era condusa de Tony Blair, aliat-cheie al lui George W. Bush in momentul invadarii Irakului, in martie 2003.

Cu 46.000 de militari in martie si aprilie 2003, in momentul culminant al efortului sau militar, contingentul britanic a fost al doilea ca importanta dupa ce al SUA. 179 militari britanici au murit de la invazie.

Conform acordului semnat la sfarsitul lunii decembrie intre Bagdad si Londra, cei 4.100 militari britanici inca prezenti in Irak urmau sa-si incheie misiunea la 31 mai, inainte de o retragere totala in iulie.

"Fortele britanice au fost aliatul nostru cel mai puternic in aceasta campanie", a spus generalul american Michael Oates, de acum comandantul bazei.

Provincia Basra a fost sub controlul britanicilor de la caderea lui Saddam Hussein pana la 1 ianuarie 2009, cand fortele irakiene au preluat controlul asupra securitatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.