Presedintele american Barack Obama pleaca marti spre Europa cu o agenda incarcata, dominata pe de o parte de criza economica, iar pe de alta de noua sa strategie pentru pentru Afganistan, pentru care incearca sa obtina sustinere, relateaza Reuters.

Dupa primele doua luni de mandat, in care s-a concentrat pe problemele economice interne, Obama se va dedica in cursul acestui prim turneu in strainatate pe economia mondiala si pe diplomatie, informeaza NewsIn.

El se va opri mai intai la Londra, unde va participa la summitul G20 de joi. Apoi va merge la Strasbourg (Franta) si la Kehl (Germania), pentru un summit NATO, in marja caruia ii va cunoaste pe presedintele francez Nicolas Sarkozy si pe cancelarul german Angela Merkel si va participa la o dezbatere cu mai multi studenti privind viitorul Aliantei.

Duminica 5 aprilie, la Praga, Obama va participa la summitul Statele Unite - UE, unde va rosti un discurs foarte asteptat despre proliferarea nucleara. El va discuta in special cu liderii cehi, potrivit consilierilor sai.

In cele din urma presedintele american va merge la Ankara si la Istanbul, pentru a afirma rolul vital din punct de vedere strategic jucat de Turcia.

Presedintele democrat spera sa aiba de castigat in urma schimbarii politicilor si stilului predecesorului sau republican, George W. Bush, foarte nepopular in strainatate. Analistii sunt de parere ca entuziasmul fata de Obama in randul opiniei publice europene va da un ton pozitiv intalnirilor dintre presedintele american si aliatii sai din UE.

Dar primirea calda de care va avea parte nu il va ajuta, probabil, sa-si convinga mai usor aliatii sa cheltuiasca mai mult pentru a salva economia mondiala si sa isi suplimenteze trupele si resursele alocate razboiului din Afganistan.

"In mod clar are foarte multa carisma si este prima sa reuniune de amploare. Si cred ca oamenii tind sa fie foarte politicosi in astfel de situatii, dar ar putea exista o oarecare stanjeneala acolo", a afirmat Simon Johnson, fost economist la FMI, in prezent profesor la Massachusetts Institute of Technology.

In plus, multe tari considera ca Statele Unite sunt responsabile, in mare parte, pentru criza mondiala, din cauza reglementarilor financiare laxe si a bulei imobiliare.

Obama incearca, insa, sa se distantele de politicile lui Bush in plan financiar. El va prezenta la G20 o serie de propuneri privind reglementarea fondurilor speculative si a altor institutii financiare. De asemenea, el vrea ca Guvernul american sa aiba mai multe prerogative in cazul companiilor aflate intr-o situatie dificila, dar considerate "prea mari pentru a fi lasate sa se prabuseasca".

"S-ar putea intampla sa mearga acolo si sa spuna: nimic din toate astea nu este vina mea si curat cat pot de repede", a spus Johnson.

Insa responsabilitatea Statelor Unite reprezinta oricum unul dintre motivele pentru care europenii au retineri in a adopta masuri similare celor americane, de exemplu planul de stimulare a economiei in valoare de 787 de miliarde de dolari.

Casa Alba a incercat sa tempereze asteptarile inainte de summitul G20, explicand ca Washingtonul nu le cere, in mod neapartat, tarilor sa cheltuiasca mai mult imediat.

P.J. Crowley, fost oficial in administratia presedintelui Bill Clinton, considera ca Obama se afla inca intr-o "luna de miere" in ceea ce ii priveste pe omologii sau europeni. Dar, la fel ca la summitul G20, el ar putea intampina rezistenta si la reuniunea NATO, in cursul careia va incerca sa obtina sustinere pentru noua sa strategie pentru Afganistan.

"Pentru ca este popular si nu este George W. Bush, liderii europeni vor fi interesati ca aceasta sa fie considerata o prima intalnire de succes", a explicat Crowley, in prezent expert la institutul Center for American Progress.

Imbunatatirea tonului "nu rezolva neaparat, insa, faptul ca Afganistanul se afla intr-o situatie foarte complexa", iar presedintelui american ii va fi greu sa convinga aliatii europeni sa aloce mai multe resurse pentru razboiul din aceasta tara, pe fondul crizei economice.

Obama va profita de summitul de la Strasbourg si Kehl pentru a explica mai detaliat strategia prezentata saptamana trecuta penru Afganistan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.