Tarile baltice comemoreaza 60 de ani de la deportarile sovietice

Drama din 25 martie 1949 ramane gravata in memoria colectiva a tarilor baltice, desi subiectul a fost interzis vehement in epoca sovietica, Moscova refuzand mereu sa recunoasca faptul ca a comis o crima.

"Inima mea plange de fiecare data cand ma gandesc la mama mea. Avea 31 de ani cand a fost arestata, intr-o noapte, impreuna cu cei patru copii ai sai, in varsta de 2, 5, 6 si, respectiv, 9 ani - eu eram cea mai mica -, a fost dusa la gara, impinsa intr-un vagon pentru animale plin de alti oameni disperati si deportata in Siberia", povesteste Tiiu Teesalu din Estonia.

In 1939, Rusia a ajuns la un acord cu Germania nazista cu privire la ocupatia tarilor baltice si la impartitea teritoriului Poloniei. Sovieticii au invadat statele baltice in iunie 1940. Represiunea impotriva opozitiei, reala sau imaginara, a inceput curand. Familii intregi au fost calificate drept "dusmani ai poporului".

La 14 iunie 1941, 10.000 de estoni, peste 15.000 de letoni si 16.000-18.000 lituanieni au fost deportati.
Dupa atacul Germaniei asupra URSS, in 1941, Armata Rosie a fost impinsa in afara tarilor baltice. Dupa trei ani de ocupatie germana, sovieticii s-au intors insa in regiune si si-au reluat propria represiune. Aproape 21.000 de estoni au fost arestati in 1949.

"La fel ca in 1941, pe liste se aflau elitele politice si culturale ale Estoniei de dinainte de razboi, pe care Moscova le considera o potentiala amenintare pentru ocupatia sovietica", explica Rein Purje, membrul asociatiei Memento, dedicata victimelor estone ale deportarilor. Purje, in varsta de 67 de ani, s-a nascut in exil in 1941, mama sa fiind insarcinata in momentul in care a fost arestata.

In 1949, peste 42.000 de persoane au fost deportate din Letonia, iar alte aproximativ 29.000 din Lituania, tara care a trecut prin alte operatiuni masive asemanatoare. Astfel, in total, 118.000 de lituanieni au fost deportati inspre Est, intre 1945 si 1952.

"Era vorba de doua categorii de persoane: fermierii multumiti si cei considerati 'nationalisti'", explica istoricul lituanian Arunas Bubnys.

Fermele persoanelor deportate au fost confiscate, iar colectivizarea fortata a inceput. Casele goale au fost date familiilor militarilor sau colonistilor sovietici transferati in statele baltice pentru a schimba componenta lor etnica.

Multi dintre cei deportati au murit pe drum sau in exil, iar celor care au supravietuit li s-a interzis sa se intoarca in tarile de origine, pana dupa moartea lui Stalin, in 1953. Represiunea insa nu s-a incheiat dupa aceea.

Dupa ce s-a intors acasa, in 1956, Teesalu a incercat in zadar sa inceapa studii de istoriei, visul fiindu-i interzis din cauza trecutului sau.

"Nu exista familie in Letonia care sa nu se fi confruntat cu deportarea", este de parere fostul ministru de externe al tarii, Sandra Kalniete, in varsta de 56 de ani, nascuta in Siberia, unde parintii sai fusesera deportati. "Crimele au devenit publice numai dupa caderea zidului Berlinului si a Cortinei de Fier", subliniaza Kalniete.

Ocupatia statelor baltice s-a incheiat odata cu prabusirea regimului sovietic, in 1991. De atunci, relatiile acestor state cu Moscova raman tensionate. Estonia, Lituania si Letonia au aderat la UE si NATO in 2004. Neintelegerile sunt alimentate si de interpretarile divergente ale trecutului, Moscova refuzand sa recunoasca faptul ca a comis crime impotriva umanitatii.

Potrivit lui Teesalu, autorul a patru carti despre aceasta perioada, "scuzele si recunoasterea (de catre Moscova - n.red.) a faptului ca ocupatia sovietica a provocat suferinte enorme in statele baltice ar fi de ajuns pentru a inlatura sentimentele negative la adresa Rusiei".

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe