Lantul german de magazine Kaufhof a hotarat miercuri sa retraga de la vanzare mai multe jocuri si filme violente interzise persoanelor cu varste sub 18 ani, dupa incidentul de la un liceu din sud-vestul tarii, de saptamana trecuta, transmite AFP.

"Avand in vedere ce s-a intamplat la Winnenden, am hotarat sa retragem din gama noastra de produse toate jocurile si filmele interzise persoanelor sub 18 ani", a declarat o purtatoare de cuvant a lantului de magazine Kaufhof, Sonja Kittel.

Oficial, "produsele care se afla in continuare pe rafturi vor putea fi vandute pana la sfarsitul lunii martie, dar incepand cu aprilie, toate aceste vanzari se vor incheia", a adaugat aceasta.

Potrivit lui Thomas Burkhart, director al Kaufhof, majoritatea jocurilor vizate au fost deja retrase din magazine, la o ora dupa anuntarea acestei decizii.

Tim Kretschmer, care a omorat la 11 martie 15 persoane, dintre care noua elevi de la liceul unde studiase si el, dupa care s-a sinucis, era pasionat de jocurile violente, potrivit presei.

Unii critici au acuzat insa lantul de magazine Kaufhof ca a reactionat exagerat. Cele 126 de centre comerciale Kaufhof apartin companiei germane de distributie Metro.

Toate scolile din landul Baden-Wurtemberg, unde a avut loc masacrul, au tinut miercuri un minut de reculegere in memoria victimelor, iar mii de persoane sunt asteptate sambata la Winnenden pentru o ceremonie oficiala la care vor participa si cancelarul Angela Merkel si presedintele Horst Kohler.

Tot miercuri, la Hornsen, in apropiere de orasul Hildesheim, in centrul Germaniei, un barbat si-a omorat iubita si pe unul dintre fiii lor, in varsta de opt ani, dupa care s-a sinucis, a anuntat politia locala astazi.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, barbatul a folosit o arma de calibru mare.

Alti doi fii ai cuplului, in varsta de 14 si 16 ani, si un prieten de-al lor de 15 ani au fost raniti, in timp ce al patrulea copil, o fetita in varsta de sase ani, nu a fost ranita, a precizat un purtator de cuvant al politiei.

Mai multi vecini au sunat la politie dupa ce au auzit impuscaturile.

Purtatorul de cuvant al fortelor de ordine nu a dat niciun detaliu cu privire la posibilele cauze ale dramei, spunand ca va da mai multe informatii la o viitoare conferinta de presa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.