Fostul vicepresedinte Dick Cheney l-a acuzat pe presedintele Barack Obama ca a facut America mai vulnerabila, in primul sau interviu televizat de la incheierea mandatului, relateaza NewsIn

Intrebat de CNN daca este de parere ca America este mai putin in siguranta sub presedintia Obama, care a pus sub semnul intrebarii sau a renuntat la unele masuri antiterorism, Cheney a spus sec: "Asa cred".

"Cred ca aceste programe erau absolut cruciale pentru succesul nostru in strangerea de informatii, programe care ne-au permis sa dejucam toate tentativele de atacare a SUA dupa 11 septembrie", a explicat el. "Cred ca au fost un mare succes. Totul s-a facut legal si in acord cu practicile noastre constitutionale si cu principiile noastre", a adaugat el, o afirmatie contestata virulent de organizatiile pentru drepturile omului.

"Presedintele Obama a facut campanie impotriva acestor programe si acum a facut alegeri care, dupa parerea mea, vor spori riscurile unui nou atac impotriva poporului american", a mai spus Cheney.
El l-a criticat si pe Christopher Hill, propus ca ambasador in Irak. Hill l-a nemultumit pe Cheney cand s-a ocupat de negocierile din dosarul nuclear nord-coreean. "Nu l-as fi ales pentru un astfel de post. Nu are nicio experienta in regiune, nu vorbeste limba araba", a explicat Cheney.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.