Securitatea din Afganistan probabil se va inrautati anul acesta, in conditiile intensificarii insurgentei talibane, potrivit unui raport ONU publicat vineri, relateaza Reuters.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a spus in raportul catre Consiliul de Securitate privitor la activitatile ONU in Afganistan ca 2009 va fi un an critic.

"Guvernul, fortele de secuiritate si populatia din Afganistan, impreuna cu partenerii internationali, se vor confrunta cu un test major in 2009. Securitatea a continuat sa se deterioreze. Rezultatele guvernului si ale eforturilor internationale nu au fost pe masura asteptarilor populatiei, afganii suferind de pe urma secetei si a cresterii globale a preturilor la alimente", potrivit raportului, citeaza NewsIn.

Presedintele american Barack Obama a decis trimiterea a 17.000 de militari suplimentari in sudul si estul Afganistanului, in conditiile intensificarii insurgentei.

Potrivit raportului, abuzurile din Afganistan nu sunt tratate cu seriozitatea necesara, iar coruptia este foarte prezenta in guvern.

O alta problema o constituie victimele civile. Numarul acestora a crescut cu 40% anul trecut, la 2.118. Majoritatea deceselor au fost provocate de insurgenti, dar 39% dintre ele au fost provocate de fortele internationale si afgane, a declarat Ban.

"Chiar daca avem multe motive sa credem ca securitatea se va inrautati in Afganistan in 2009, exista si motive de oarecare optimism. O desfasurare judicioasa a trupelor internationale suplimentare va fi o evolutie pozitiva", a explicat Ban.

Un alt motiv de optimism il constituie planurile de reforma in Ministerul de Interne si politie, iar ONU preconizeaza o scadere cu 20-30% a productiei de mac.

Afganistanul produce mai mult de 90% din heroina vanduta pe plan mondial, gratie culturilor de mac.
Ban este ingrijorat si de faptul ca femeile care ocupa functii publice sunt de multe ori amenintate si intimidate. De asemenea, libertatea de expresie "ramane precara, continuand sa se inregistreze cazuri de intimidare a jurnalistilor de catre stat sau alte persoane", a explicat Ban.

Consiliul de Securitate ar urma sa prelungeasca luna aceasta mandatul misiunii ONU din Afganistan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.