In cadrul operatiunii "Allied Protector" vor participa vase portugheze, canadiene, olandeze, spaniole si americane.
Comandantul fortelor navale va fi contraamiralul portughez Jose Pereira da Cunha, iar operatiunea va fi supravegheata de amiralul britanic Mark Stanhope, de la centrul de comanda al NATO din Northwood, Marea Britanie.
"Alaturi de alte natiuni si organizatii internationale, vrem sa consolidam securitatea rutelor comerciale maritime vitale pentru economia mondiala", a declarat Stanhope intr-un comunicat, potrivit NewsIn.
Intensificarea actelor de piraterie pe una dintre cele mai aglomerate rute comerciale din largul Somaliei a alarmat comunitatea internationala, desfasurandu-se in zona vase de razboi din toata lumea, pentru a spori siguranta transporturilor.
Piratii somalezi, care actioneaza de obicei in grupuri mici aflate la bordul unor barci cu motor, au primit rascumparari in valoare de milioane de dolari dupa ce au capturat mai multe vase de pescari si chiar un superpetrolier saudit.
Intr-o prima faza, fortele NATO vor ajunge pentru prima oara in apele din Asia de Sud-Est, iar apoi se vor intoarce in cele europene, la sfarsitul lunii iunie. In Asia, vasele se vor opri in orasul Karachi din Pakistan, in Singapore si la Perth, Australia.
Operatiunea NATO intervine dupa o alta misiune asemanatoare de anul trecut. Uniunea Europeana a lansat la randul ei patrule impotriva pirateriei pe coastele somaleze in decembrie 2008. Presedintia ceha a UE a declarat, dupa discutiile intre ministrii apararii din statele membre organizate joi la Praga, ca este posibil ca misiunea prevazuta pentru un an sa se prelungeasca.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
Testul ochiului sacru: Alege un ochi și află schimbări te așteaptă în 2026
Sursa: kudika.ro