Doi politisti italieni au fost trimisi la Bucuresti, pentru a incerca sa-i identifice pe autorii violului din 14 februarie de la Roma, dupa ce testele ADN i-au disculpat pe cei doi romani suspectati initial in acesl dosar, relateaza Il Messaggero.

Anchetatorii ar putea cere mai multe cercetari in ceea ce priveste un al treilea suspect, "cel mai misterios personaj din dosar", potrivit cotidianului: Ciprian Cioschi, in varsta de 22 de ani, barbatul fara trei degete recunoscut de victima intr-o fotografie, a doua zi dupa viol. Politia romana ar fi anuntat, insa, autoritatile de la Roma ca suspectul, originar din Botosani, plecase de la Roma, cu un autocar, cu doua zile inainte de incident. Astfel, aceasta pista a fost abandonata.

Insa ancheta a pornit din nou de la zero, dupa ce testele ADN i-au disculpat pe Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz, romanii arestati initial in acest dosar.

Autoritatile sunt insa convinse in continuare ca Loyos, care si-a marturisit initial fapta, dar a retractat ulterior, stie ceva si "trebuie sa explice cum de stia unele detalii ale violului".

Cei doi agenti italieni trimisi la Bucuresti vor compara mostrele de ADN apartinand autorilor adevarati ai violului cu cele din banca de ADN romana. De asemenea, ei vor audia un detinut al carui cromozom Y este compatibil cu ADN-ul unuia dintre violatorii adolescentei italience. Barbatul se afla, insa, in inchisoare in 14 februarie, deci nu este suspectat in acest dosar. El va fi intrebat, insa, despre eventuale rude care se afla in Italia.

Intre timp, instanta se va pronunta luni asupra cererii de eliberare a celor doi suspecti, Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz, iar procurorul Vicenzo Barba, insarcinat cu acest caz, va trebui sa isi exprime propria sa parere in acest sens.

Joi, autoritatile italiene au emis inca un mandat de arestare pe numele lui Karol Racz, pentru violarea unei femei in varsta de 41 de ani, la Roma, in 21 ianuarie.

Karol Racz, a declarat miercuri ca Loyos a marturisit violul si l-a denuntat si pe el pentru ca incearca sa apere alti doi romani, persoane importante, de care se teme. "Doi tipi pe care ii cunosc si eu, dar numai din vedere. Eu cred ca ei au comis violul de la Caffarella. Iar eu as putea sa ii recunosc, daca i-as vedea. Unul dintre ei era mai mic decat mine", a spus el. "M-a acuzat de frica", a adaugat barbatul.

Avocatul lui Racz a afirmat zilele trecute ca vinovatul nu poate fi clientul sau, pentru ca acesta nu corespunde descrierii facute de victima: este mai mic de inaltime, nu are figura de boxeur si are parul mai scurt.

Racz si Loyos au fost arestati in luna februarie, fiind suspectati ca ar fi violat o adolescenta in varsta de 14 ani si l-ar fi batut pe prietenul ei, intr-un parc din Roma. Dupa cateva ore de interogatoriu, unul dintre cei doi suspecti, Loyos, si-a recunoscut fapta si l-a denuntat si pe conationalul sau. Ulterior, insa, el a revenit asupra declaratiei sale, sustinand ca a marturisit la presiunea politistilor italieni si romani. Surse din politia italiana afirma ca agentii romani sunt cei care au exercitat presiuni.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.