Secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat joi ca a venit momentul unui nou inceput in relatiile NATO-Rusia, dar a cerut Aliantei sa lase o usa deschisa aderarii Ucrainei si Georgia, perspectiva respinsa categoric de Rusia, relateaza NewsIn

"A venit momentul sa exploram un nou inceput. Putem si trebuie sa gasim modalitati de a lucra in mod constructiv cu Rusia in domeniile de interes comun, inclusiv ajutorul pentru poporul afgan", a spus ea, la reuniunea ministrilor de externe ai NATO, la Bruxelles.

Ministrii vor decide probabil reluarea legaturilor la nivel inalt cu Rusia, suspendate in urma conflictului ruso-georgian din august.

La randul sau, ministrul britanic de externe David Miliband a apreciat joi ca relatiile dintre NATO si Rusia nu vor mai fi "ca inainte", dupa conflictul ruso-georgian, pledand insa pentru reluarea reuniunilor Consiliului NATO-Rusia, relateaza AFP.

"Consider important sa reluam Consiliul NATO-Rusia, caci ne permite sa discutam direct cu rusii despre preocuparile noastre si sa abordam impreuna problemele comune" occidentalilor si Rusiei, a declarat Miliband la sosirea la sediul NATO de la Bruxelles.

"Pe teme precum Afganistanul, NATO si Rusia au motive sa lucreze impreuna", a spus el, exact inainte de inceperea reuniunii ministrilor de externe ai Aliantei, la care participa pentru prima oara secretarul de stat american Hillary Clinton.

Insa seful diplomatiei britanice a subliniat ca relatia cu Moscova a fost "fundamental modificata" de interventia rusa impotriva fostei republici sovietice din august 2008. Criza, care a determinat suspendarea pentru sase luni a relatiilor dintre Moscova si Alianta, "a generat multe temeri in ceea ce priveste atitudinea Rusiei fata de vecinii sai", a subliniat Miliband.

"Nu vom incerca niciodata sa izolam Rusia, dar Rusia se poate izola singura. De exemplu, ea a recunoscut Abhazia si Osetia de Sud, dar nimeni nu i-a urmat exemplul", a subliniat seful diplomatiei britanice.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.