Prietenul adolescentei in varsta de 14 ani violata in noaptea de Sfantul Valentin la Roma a declarat initial ca agresorii au fost un rom si un arab, relateaza agentia Adnkronos, citata de Il Tempo.
Dupa viol, victima si prietenul acestuia au cerut ajutor intr-un bar, iar administratorul localului a alertat politia si ambulanta.

"Imi amintesc clar ca prietenul fetei mi-a spus ca violatorii erau un rom si un arab. Era foarte sigur: mi-a explicat ca au vorbit timp de 10 minute, pentru ca inainte le cerusera o tigara. Nu avea indoieli ca a fost vorba de un arab, mi-a spus ca l-a recunoscut foarte bine. Atat de bine, incat am vrut chiar eu sa ma duc sa il caut. Iar in toata aceasta poveste, m-a uimit faptul ca nu am mai auzit vorbindu-se de un nord-african, pentru ca baiatul a fost clar. Chiar eu le-am spus acest lucru politistilor", a spus administratorul, potrivit NewsIn.

De asemenea, el a predat politiei o haina pe care i-o daduse victimei sa se imbrace pana la venirea ambulantei si care ramasese in bar. Pe aceasta sunt cel putin patru urme de sange, care ar putea contine urme de ADN al agresorilor.

"Sper sa pot sa ajut, dar sunt multe lucruri care nu ma conving in aceasta poveste", a spus el.

Potrivit presei italiene, rezultatul testelor ADN arata ca romanii Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz nu sunt autorii violului din 14 februarie, de la Roma, a carui victima a fost o adolescenta de 14 ani, dar ca adevaratii agresori sunt de aceeasi etnie cu ei.

Astfel, cotidianul La Voce relata marti ca fratele lui Loyos ar putea fi vinovat, in timp ce Il Messaggero preciza ca un al treilea suspect a fost identificat de politia de la Bucuresti. De asemenea presa vorbea si despre o posibila eliberare in curand a celor doi romani.

Ulterior, procuratura italiana a anuntat ca nu cauta un al treilea suspect in dosarul violului din noaptea de Sfantul Valentin, de la Roma. Potrivit ANSA, o a treia persoana a fost, intr-devar, cercetata, dar ancheta a stabilit inca de la inceput ca aceasta nu se afla in Italia in ziua violului.

De asemenea, procuratura a subliniat ca testele ADN facute deocamdata, desi favorabile celor doi suspecti romani arestati, nu sunt complete, pentru ca au fost facute numai pe o parte dintre probe: hainele victimei si niste mucuri de tigari. Rezultatele finale vor fi prezentate pana la sfarsitul saptamanii, iar justitia se va pronunta luni asupra mentinerii romanilor in arest sau eliberarii lor. In plus, procuratura isi va mentine acuzatiile la adresa celor doi romani, pentru ca exista si alte probe care ii inculpa.

La randul sau, unul dintre suspecti, Karol Racz, a declarat miercuri ca Loyos a marturisit violul si l-a denuntat si pe el pentru ca incearca sa apere alti doi romani. "Doi tipi pe care ii cunosc si eu, dar numai din vedere. Eu cred ca ei au comis violul de la Caffarella. Iar eu as putea sa ii recunosc, daca i-as vederea: unul dintre ei era mai mic decat mine", a spus el. "M-a acuzat de frica", a adaugat barbatul.

Avocatul lui Racz a afirmat zilele trecute ca vinovatul nu poate fi clientul sau, pentru ca acesta nu corespunde descrierii facute de victima: este mai mic de inaltime, nu are figura de boxeur si are parul mai scurt.

Racz si Loyos au fost arestati in luna februarie, fiind suspectati ca ar fi violat o adolescenta in varsta de 14 ani si l-ar fi batut pe prietenul ei, intr-un parc din Roma. Dupa cateva ore de interogatoriu, unul dintre cei doi suspecti, Loyos, si-a recunoscut fapta si l-a denuntat si pe conationalul sau. Ulterior, insa, el a revenit asupra declaratiei sale, sustinand ca a marturisit la presiunea politistilor italieni si romani. Surse din politia italiana afirma ca agentii romani sunt cei care au exercitat presiuni.

Racz sustine ca Loyos a marturist pentru a acoperi alti doi romani si ca el are un alibi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.