Daca presedintele francez, Nicolas Sarkozy, este cel mai plimbaret sef de stat european din 2008, premierul britanic Gordon Brown este liderul cu cele mai poluante deplasari.

In 2008, Gordon Brown a generat mai mult decat 8.400 de tone de dioxid de carbon (CO2) in zborurile internationale si interne, calatorind aproape 158.000 km, conform Terra Eco, o revista lunara de mediu.

Cancelarul german, Angela Merkel se afla pe locul doi in topul liderilor care au poluat cel mai mult atmosfera, cu 7.400 de tone CO2 pentru 174.440 km parcursi in 75 de deplasari, dintre care 44 asu fost in Germania, potrivit EUobserver.

Pe locul trei se plaseaza presedintele francez, Nicolas Sarkozy, care a calatorit 324.595 km, echivalentul a opt calatorii in jurul lumii, ce au produs 7.100 tone CO2.

Primul ministru spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, care a parcurs 175.495 km, poluand cu inca 6.700 tone CO2 atmosfera, ocupa locul al patrulea.

Terra Eco a calculat emisiile folosind intinerariile liderilor UE si tipul de aeronava folosita de acestia.

Zborurile premierului britanic au fost cele mai poluante sustin cei de la Terra Eco, intrucat Brown zboara cu aeronave mai putin eficiente, care folosesc multe resurse.

Studiul a fost prezentat in contextul in care Uniunea Europeana se prezinta ca un exemplu pozitiv in ceea ce priveste problemele de mediu, iar in decembrie anul trecut liderii ei si-au luat angajamentul de a scadea emisiile de dioxid de carbon si de a mari eficienta energetica cu 20%, pana in 2020, pentru a lupta impotriva incalzirii globale.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.