Cotidianul La Repubblica scrie ca ministrul roman de externe sustine ca in Guvernul italian este cineva care incita la xenofobie. Acelasi cotidian publica replica imediata a ministrului italian de externe, Franco Frattini, potrivit caruia, nu reiese, in niciun fel, ca membrii Executivului ar fi folosit expresii care pot fi considerate xenofobe.
Afirmatiile ministrului Cristian Diaconescu apar si in Corriere della Sera, care titreaza: "Romania iese la atac. Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a declarat la postul public de radio ca nu este european comportamentul guvernului italian". Aceasta fraza este punctul de plecare pentru o mare parte dintre comentariile pe care cititorii le fac pe forumul dedicat articolului in cauza. Ei sustin ca ministrul roman are dreptate, ca Guvernul Berlusconi, dar si parte a presei exagereaza si ca nu trebuie judecati toti romanii din pricina unor infractori. Totodata, nu lipsesc luarile de pozitie agresive ale celor care se intreaba in ce calitate ministrul Diaconescu isi permite sa vorbeasca despre comportamentul european, in conditiile in care Romania nu este capabila sa puna capat invaziei violatorilor si a criminalilor care din aceasta tara ajung in Europa.
Acestui subiect i s-a acordat spatiu si in principalele jurnale de stiri ale televiziunilor RAI si MEDIASET. De asemenea, a fost prezentat de catre agentiile de presa ANSA si AGI, de site-ul dedicat imigrantilor Stranieri in Italia, dar si de cotidianul de dreapta Il Giornale, cotidian ce face parte din trustul de presa al lui Berlusconi si care, in ultimele zile, a dus o adevarata campanie impotriva romanilor.
Ambasada Romaniei la Roma a solicitat recent autoritatilor italiene sa ia masuri pentru protejarea romanilor aflati in Peninsula. Prin intermediul unor scrisori trimise prefectilor si primarilor din zonele unde s-au inregistrat agresiuni asupra romanilor, MAE a cerut masuri de protejare a comunitatii romanesti si de prevenire a situatiilor conflictuale. Separat, au avut loc discutii cu seful comandamentului de carabinieri al provinciei Roma.
"Din pacate, nu cred ca suntem in momentul in care putem spune ca lucrurile se vor schimba dramatic in Italia, pentru ca acolo exista o anumita atitudine la nivelul clasei politice, la nivelul guvernului, pe care eu nu pot sa mi-o explic", a declarat marti la RRA ministrul Cristian Diaconescu. "Vreau sa spun foarte clar ca incidentele ce se produc in intreaga Europa in legatura cu o serie de cetateni din diverse state sunt in egala masura regretabile si absolut necesar a fi sanctionate imediat si cu proportionalitatea pedepsei asa cum justitia o hotaraste, dar, totodata, mi se par regretabile atitudinile, inclusiv de la nivel guvernamental, mai ales ale autoritatilor de la Roma, prin care, printr-o retorica extrem de agresiva si extrem de provocatoare, practic, se incita la xenofobie. Vreau sa va spun foarte clar ca acest comportament nu este un comportament european", a subliniat seful diplomatiei romane.
Recent, ministru Diaconescu explica si la TVR1 ca exista o diferenta de abordare politica intre Italia si Spania in privinta atitudinii fata de romani. "Exista o diferenta clara de abordare politica de la cel mai inalt nivel intre Spania si Italia. Chiar si Spania a criticat - Maria de la Vega, care acum e vice-prim-ministru spaniol, a criticat atitudinea Guvernului de la Roma, atunci cand, fata de romani, prin surse media, s-a adoptat atitudinea absolut inacceptabila intr-un stat democratic, repet, separand ceea ce au facut acei oameni fata de ceea ce inseamna protejarea unor valori", a spus seful diplomatiei romane la TVR1.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Luna Nouă în Capricorn (18 ianuarie) deschide portalul abundenței. Tot ce...
Sursa: garbo.ro
-
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce...
Sursa: kudika.ro