20 de camile care trebuie transportate in Bulgaria sunt blocate in frig de peste o saptamana, oficial din motive sanitare, la frontiera dintre Rusia si Ucraina, o noua neintelegere intre cele doua state dupa criza gazului din luna ianuarie, transmite AFP

Cele 20 de animale sunt retinute intr-un "no man's land", la Matveiev Kurgan, iar una dintre ele a murit, probabil din cauza ca a stat prea mult timp inchisa in camionul care le transporta, potrivit presei ruse, care acorda o mare atentie acestui subiect, relateaza NewsIn.

Cumparate din Kalmukia, o regiune rusa situata la nord de Marea Caspica, animalelor le-a fost refuzat accesul pe teritoriul ucrainean la 31 ianuarie, de teama ca sunt infectate cu "pesta porcina africana", au explicat la Kiev serviciile medicale veterinare.

Camilele sunt "potentiali purtatori" ai virusului acestei boli, care face ravagii in prezent in Rusia, a declarat purtatorul de cuvant al serviciilor, Anatoli Osadcii.

Sambata, Kirsan Iliumjinov, liderul republicii Kalmukia unde majoritatea populatiei este budista, a luat atitudine pentru a rezolva problema. "Camila este un simbol al Kalmukiei, unul dintre cele mai venerate animale ale republicii. Conducerea Kalmukiei deplange moartea uneia dintre ele si este pregatita sa contribuie pentru a rezolva aceasta problema", a declarat Buiancea Galzanov, un purtator de cuvant a lui Iliumjinov, citat de agentia rusa de presa RIA Novosti.

La randul lor, vamesii rusi au afirmat ca animalele, care ar urma sa fie folosite la circ, au facut obiectul unei inspectii si ca nu reprezinta niciun pericol pentru sanatatea publica. Atfel, ei au lasat camilele sambata sa se plimbe prin zapada in fata camerelor postului de televiziune rus NTV.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.