Ministrul canadian al apararii Peter MacKay este un posibil candidat pentru functia de secretar general al NATO, dar a sugerat ca este suficient de ocupat cu actuala sa functie, relateaza AFP.

Revista britanica The Economist il citeaza pe MacKay printre personalitatile susceptibile sa ii succeada in functie secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, informatie reluata sambata de majoritatea presei canadiene, citata de NewsIn.

"Este un compliment ca a fost mentionat (...) pentru un post atat de important si cu cerinte atat de mari", a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al lui McKay, adaugand ca acesta se concentreaza in prezent "asupra contributiei Canadei la misiunea NATO din Afganistan si reechiparii fortelor armate canadiene".

MacKay, in varsta de 43 de ani, este ministru al apararii din august 2007. El a fost si ministru de externe de la inceputul anului 2006.

The Economist citeaza si numele fostului vicepremier liberal canadian John Manley, ca posibil candidat la functia de secretar general al NATO.

Un alt nume vehiculat pentru aceasta functie este cel al ministrului polonez de externe Radoslaw Sikorski.
Functia de secretar general al NATO este ocupata in prezent de olandezul Jaap de Hoop Scheffer care insa a anuntat ca se va retrage anul acesta. Fost ministru olandez de externe, Jaap de Hoop Scheffer se va retrage din functie in 2009, dupa ce a detinut timp de patru ani postul de secretar general al NATO, alianta militara formata din 26 de membri in cadrul careia SUA detin un rol neoficial de lider.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.