George W. Bush si-a folosit luni ultimele ore la Casa Alba nu pentru a gratia fosti politicieni condamnati, ci pentru a scurta pedepsele unor graniceri considerati de unii partizanii incoerentei politicii americane in domeniul imigratiei, relateaza AFP.

Bush si-a consacrat mare parte din ultima sa zi intreaga de presedinte vorbind la telefon cu liderii straini, de la care si-a luat ramas bun.

Comutarile de pedepse pronuntate luni fiind ultimele pe care le face, Bush, cel de-al 43-leapresedinte, si-a tinut cuvantul si s-a ferit, spre deosebire de predecesorul sau, Bill Clinton, de la a provoca vreo controversa de ultim moment care ar marca primele zile din mandatul lui Barack Obama.

Acuzat de detractorii sai ca a divizat opinia publica, Bush ar fi putut sa uzeze de dreptul sau pentru a-l gratia pe fostul consilier al vicepresedintelui Dick Cheney, Lewis "Scooter" Libby, condamnat in 2007 intr-un caz al carui fond se referea la justificarile pentru razboiul din Irak.

Insa dupa comutarea pedepselor a doi graniceri si dupa momentul investiturii lui Obama, "nu este neasteptat niciun alt anunt" de gratiere, a declarat un colaborator apropiat al lui Bush, sub acoperirea anonimatului.

Clinton a provocat o controversa gratiind 140 de persoane in ultima sa zi la Casa Alba. Bush s-a multumit sa comute pedepsele lui Jose Alonso Compean si Ignacio Ramos, graniceri condamnati in noiembrie 2008 la 12, respectiv 11 ani de inchisoare pentru ca au deschis focul in 17 februarie 2005 la frontiera texana cu Mexicul, asupra unui barbat care a incercat sa fuga dupa ce fusese interceptat. Barbatul a fost lovit de un glont, dar a reusit sa treaca inapoi frontiera spre Mexic. Dupa comutare, cei doi isi incheie pedeapsa in 20 martie.

Acuzarea le reprosa ca au tras asupra lui Osvaldo Aldrete, desi acesta nu era inarmat si granicerii nu stiau, la acel moment, ca el transporta 300 de kilograme de marijuana in masina. Granicerii au fost acuzati si ca au incercat sa isi ascunda faptele, neraportandu-le superiorilor. Insa cazul lor a provocat o controversa cu atat mai vie cu cat aceasta a coincis cu marele proiect de reforma a imigratiei al administatiei Bush, in cele din urma esuat.

Granicerii au primit sprijinul a numeroase personalitati de dreapta, dar si de stanga, potrivit carora ei nu si-au facut decat datoria. Bush a fost supus la mari presiuni din partea alesilor din statul sau de origine, Texas, care ii cereau gratierea. Personal, Bush considera ca cei doi au avut parte de un "proces echitabil", a spus un oficial din administratie. El a considerat insa excesiva pedeapsa, pentru ca, "pentru propria lor siguranta", granicerii erau izolati de restul detinutilor. Gratiindu-i, Bush a tinut cont de faptul ca cei doi beneficiaza de simpatia ambelor tabere politice si de cea a unui apropiat colaborator al lui Obama, Rahm Emanuel, a spus el.

Bush si-a folosit destul de putin prerogativa de a gratia, pronuntand doar 190 de gratieri (a revenit asupra uneia dintre ele) si 11 comutari de pedepse. Prin comparatie, Jimmy Carter a pronuntat 566 de gratieri, Ronald Reagan 406 si Bill Clinton 459.

Bush a facut o chestiune de onoare din a asigura o tranzitie cat mai lina posibil pentru Obama. Echipele Bush si Obama au ajuns luni la un acord pentru ca Robert Gates, mentinut in functia de secretar al apararii si dupa schimbarea administratiei, sa fie "presedinte de rezerva". Adica el a fost desemnat sa sa preia presedintia, in cazul in care se va intampla un dezastru marti. El va sta astfel intr-un loc secret in timpul investirii si isi va asuma cea mai inalta functie din stat in cazul in care un atentat, de exemplu, s-ar solda cu moartea presedintelui si a tuturor celor care urmeaza in linia succesiunii.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.