"Nu suntem impotriva, esential este sa fie legitimi si sa dispuna de un mandat din partea Guvernului sau presedintelui rus", a declarat purtatorul de cuvant al Naftogaz, Valentin Zemlianski.
Premierul ceh Mirek Topolanek si omologul sau rus Vladimir Putin au ajuns joi seara la un acord pentru trimiterea observatorilor europeni, a anuntat presedintia ceha a UE, dupa ce negocierile din timpul zilei de la Bruxelles esuasera pentru ca Rusia insista ca printre observatori sa se numere si experti rusi. De asemenea, Moscova a precizat ca este dispusa sa accepte observatori europeni si ucraineni in Rusia.
Rusia acceptase joi seara desfasurarea de observatori europeni in Ucraina incepand de vineri, deschizand astfel calea pentru reluarea rapida a livrarilor de gaz rusesc spre Europa pe teritoriul fostei republici sovietice, suspendata complet de miercuri din cauza divergentelor dintre cele doua tari. Totusi "detaliile exacte referitoare la punerea in practica a misiunii" nu fusesera inca finalizate, potrivit presedintiei UE.
In jur de zece observatori europeni ar urma sa soseasca vineri la opt statii de masurare a gazului de pe teritoriul ucrainean, potrivit unui oficial ceh.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Romina Gingașu a oferit un apartament familiei rămase fără locuință în urma...
Sursa: kudika.ro