Presedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov, a aministiat 390 de detinuti inainte de Ziua nationala, 12 decembrie, a anuntat vineri agentia oficiala turkmena TDH, potrivit NewsIn.

Aministierea este legata si de Aid al-Adha, sarbatoarea musulmana a sacrificiului, care marcheaza sfarsitul pelerinajului anual la Mecca si Medina si care va fi celebrata la 8 decembrie, a precizat agentia.

"Cele doua sarbatori simbolizeaza atasamentul poporului turkmen fata de valorile traditionale, de principiile pacii si caritatii. Decretul sefului de stat turkmen pentru aceasta amnistiere este o dovada" in acest sens, a subliniat TDH. Este a cincea aministiere decisa de Berdimuhamedov de la preluarea puterii in februarie 2007, dar numai prima, in august 2007, i-a vizat pe prizonierii politici. Sute de prizonieri politici se afla in prezent in inchisoare in aceasta tara, potrivit organizatiilor pentru apararea drepturilor omului.

Presedintele turkmen, care i-a succedat in functie lui Saparmurat Niazov, seful de stat autoritar care a murit in decembrie 2006, a inceput sa deschida economia tarii, sa puna capat cultului personalitatii precedesorului sau, insa fara a demara vreo reforma de amploare.

Doar un singur partid politic este autorizat in Turkmenistan, iar Berdimuhamedov il conduce, detinand atat functia de presedinte, cat si de sef al guvernului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.