Stirile despre castigarea alegerilor prezidentiale din SUA de catre democratul Barack Obama au ridicat incertitudinile politice care afectau economia americana, insa investitorii au reactionat moderat la noua situatie si nu au pierdut din vedere problemele economice mondiale, arata AFP, potrivit NewsIn.
"Obama si-a bazat campania electorala pe ideea de schimbare. Reusita sa va aduce optimism pe pietele mondiale", dupa luni intregi de campanie si tumult pe piata financiara, a declarat Marc Pado, strateg in cadrul Cantor Fitzgerald, New York.

"Incertitudinea este principala problema a pietelor", a declarat Sherrill Shaffer, un fost economist in cadrul Federal Reserve din New York, adaugand ca se asteapta la o stabilizare a economiei, dupa saptamani intregi marcate de tulburari.

In acest context, pietele bursiere din zona Asia-Pacific au fost coplesite de optimism, indicele Nikkei al bursei din Tokyo urcand cu 4,46% la inchiderea sedintei de miercuri, in timp ce indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a castigat 3,67%. Totodata, bursa din Shanghai a urcat cu 3,16%.

In SUA, bursele au incheiat sedinta de marti in urcare. Conform datelor de la inchidere, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a urcat cu 305,45 puncte, sau 3,28%, la 9.625,28 puncte.

In ciuda cresterilor din SUA si Asia, bursele europene au deschis in scadere usoara, cu indicele Footsie-100 al bursei londoneze in scadere cu 0,16%, in timp ce bursele din Frankfurt si Paris au pierdut 0,17%, respectiv 0,42%.

"Burse reprezinta un bun indicator al evolutiilor de pe piete", este de parere Gregori Volokhine, seful departamentului de operatiuni al companiei Meeschaert din New York. "Pietele au fost pregatite pentru o victorie a candidatului democrat", a adaugat acesta.

De asemenea, dolarul s-a apreciat in fata monedei unice. La deschiderea pietelor europene, euro a atins un minimum al sedintei de 1,2830 dolari, inainte de a reveni la 1,2868 dolari, in coborare cu 0,9%. Dolarul s-a depreciat insa cu 0,1% in fata yenului, la 99,66 yeni.

"Oricare ar fi fost rezultatul alegerilor, generozitatea politicii bugetare americane ar trebui sa sprijine aprecierea dolarului pana la un nou nivel record, chiar in cazul unei recesiuni a Statelor Unite", declarasera analistii din cadrul Commerzbank, inaintea afisarii rezultatelor.

Pretul petrolului a scazut astazi pe pietele electronice din Asia, din cauza noilor temeri de reducere a cererii, in contextul temperarii cresterii economiei mondiale. In tranzactiile matinale, pretul barilului de petrol “light sweet” cu livrare in decembrie a scazut cu 1,13 dolari, la 69,40 dolari, fata de nivelul de 70,53 dolari inregistrat marti la New York.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.