Barack Obama a inceput facultatea pe coasta de vest a SUA si a terminat-o pe cea de est, obtinand peste tot rezultate deosebite, pentru ca apoi sa promoveze, ca politician o serie de politici care sa aduca schimbarea si unitatea in randul cetatenilor americani.
Dupa absolvirea liceului, Obama a frecventat timp de doi ani Occidental College din Los Angeles, dupa care s-a mutat la New York, unde a studiat stiinte politice la Universitatea Columbia, specializandu-se in relatii internationale, potrivit www.wikipedia.com.

Licentiat in 1983, a lucrat la Business International Corporation si la New York Public Interest Research Group, transferandu-se apoi la Chicago pentru a se dedica activitatii de mobilizator comunitar.

In 1985, Barack Obama a traversat jumatate din tara sa pentru a ocupa un post, cel de asistent social, pe care nu-l intelegea in totalitate. Insa, atunci cand el stia putin despre noua sa vocatie, de purtator de cuvant al comunitatii, avea un strop de romantism specific varstei de 24 de ani. Obama vorbise deseori cu vechii colegi de facultate de schimbarea politica.

In calitate de director al proiectului Developing Communities, s-a ocupat de locuitorii cu venituri modeste dintr-o zona a orasului numita Roseland si din complexul de locuinte sociale Altgeld Gardens. In 1988 a fost admis la Harvard Law School, scoala de inalte studii in drept.

In 1990, The New York Times semnala alegerea lui ca presedinte al revistei Harvard Law Review, Obama fiind prima persoana de culoare care a ocupat aceasta functie in cei 104 ani de existenta a acesteia.

In 1991 a obtinut titlul de Juris Doctor cu punctajul maxim. Intorcandu-se la Chicago, a condus o miscare ce avea scopul de a convinge cat mai multe persoane sa se inregistreze pentru a vota ("voter legislation drive").

Intre 1993 si 1996, ca avocat asociat al biroului Miner, Barnhill&Galland, s-a ocupat de cazuri de discriminare si de incalcare a dreptului de vot precum si de reprezentarea legala a mobilizatorilor comunitari. Absolvent al Universitatii Columbia si al Facultatii de Drept de la Harvard, inainte de a candida pentru intrarea in administratia publica si de a deveni membru al Senatului statului Illinois intre 1997 si 2004, Obama a lucrat ca mobilizator comunitar, docent universitar si ca avocat specializat in apararea drepturilor civile.

Obama a fost conferentiar din 1992 pana in 1996, iar din 1996 pana in 2004 a fost conferentiar senior, perioada in care a predat trei cursuri pe an. Lectorii seniori sunt ca profesorii universitari, numai ca au doar jumatate de catedra. Acestia sunt politicieni sau lucreaza in domeniul serviciilor publice si nu au timp sa se ocupe in totalitate de o norma intreaga. In cei 12 ani in care a fost predat la Facultatea de Drept, lui Obama i s-a propus postul de profesor universitar, insa acesta a refuzat.

In 2003, Obama si-a anuntat participarea la campania electorala pentru Senatul S.U.A. Un an mai tarziu, cand era inca membru al Senatului din Illinois, Obama a tinut discursul principal la Conventia Nationala Democrata din 2004. In noiembrie 2004, Obama a fost ales ca senator al Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi. In calitate de membru al opozitiei democrate in al 109-lea Congres al Statelor Unite, Obama a sustinut o serie de legi bipartizane care urmareau controlul armelor conventionale si cresterea responsabilizarii administratiei in ceea ce priveste utilizarea fondurilor publice. In aceeasi perioada a intreprins vizite oficiale in Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa.

In Congresul actual, al 110-lea, a sprijinit legislatia referitoare la lobbying si frauda electorala, schimbarea climatica, terorismul nuclear si la sprijinul care trebuie sa fie acordat personalului militar intors acasa. Din februarie 2007, data la care a anuntat inceperea campaniei sale prezidentiale, Obama include printre obiectivele sale prioritare terminarea razboiului din Irak mentinand in acelasi timp o politica de aparare solida, cresterea independentei energetice si asigurarea asistentei medicale universale.

Experientele variate si bogate ale lui Obama, care a crescut in locuri diferite in care oamenii aveau idei diferite, au animat traseul sau politic. Obama crede in abilitatea de a uni oamenii in jurul lui cu un scop, de a implementa politici care sa rezolve provocarile americanilor din fiecare zi fara sa implice interese si castiguri de putere, conform www.barackobama.com.

In cadrul Senatului SUA, el s-a focusat pe abordarea provocarilor globalizarii. Prima lui lege aprobata s-a referit la masurarea increderii in guvern prin constituirea unui sistem online in care fiecare american sa poata sa vada unde se duce fiecare ban platit la impozite.

Ca membru al Comitetului Chestiunilor Veteranilor, senatorul Obama a luptat ca veteranii din Illinois sa primeasca scutirile de taxe care le-au fost promise, in timp ce a muncit sa pregateasca Comitetul pentru intoarcerea sutelor de veterani din Iraq si Afganistan, care aveau nevoie de ajutor.

Recunoscand ca exista o amenintare terorista impusa de armele de distrugere in masa, Obama a calatorit in Rusia cu republicanul Dick Lugar pentru a incepe o serie noua de eforturi de non-proliferare pentru a garanta securitatea si a micsora productia acestor arme in lume. Constient de amenintarile cu care se confrunta economia si securitatea americana din cauza dependentei SUA de petrol, Obama incearca sa uneasca firmele auto, patronatele, fermierii, oamenii de afaceri, politicieni din toate partidele sa promoveze folosirea energiilor alternative si standarde mai inalte pentru masini.

Ca presedinte, Obama doreste sa schimbe pozitia SUA in relatiile internationale, promovand o viziune moderata, cat si multe dintre politicile interne, care sa sustina mai multa echitate intre cetatenii americani.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.