Una dintre victimele rapitorilor din Egipt, Giovanna Quaglia, de 52 de ani, din Torino, directoare a unei filiale a bancii "Unicredit", a tinut un jurnal in care a consemnat momentele traite pe parcursul celor zece zile cat s-a aflat sub amenintarea mitralierelor rapitorilor, alaturi de ceilalti 18 ostatici, potrivit "La Stampa".
Aceasta povesteste ca 19 septembrie, ziua cand au fost rapiti, a fost ingrozitoare. "Ne aflam in mainile banditilor, sunt aproximativ 40 la numar, vorbesc numai araba si limbajul armelor. Sunt dotati cu mitraliere, bazooka si altele. Ne-au rapit in timp ce jeepurile noastre, in total trei, erau impotmolite intr-o duna de nisip. Incercam sa le urnim, cand au sosit patru jeepuri. Am crezut ca sunt soldati care vin sa ne ajute, dar de indata ce am vazut ca aveau sandale in picioare in loc de bocanci am inteles totul. Totusi, nu cred ca sunt teroristi, ei vor bani si nu ne-au cerut sa facem declaratii pentru Al Jazeera sau pentru tarile noastre de origine".


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.