Desi au trecut numai noua luni, 2008 este deja cel mai sangeros an de la caderea regimului taliban la sfarsitul anului 2001, cu cei mai multi morti in randul soldatilor din cadul Fortei internationale din Afganistan, relateaza AFP, potrivit NewsIn.

Liderul suprem al talibanilor, mollahul Mohammad Omar, a declarat ca va garanta securitatea fortelor straine, daca se retrag din Afganistan, altfel vor fi invinse asa cum au fost fortele sovietice, potrivit unui comunicat publicat marti pe internet. "Americanii, in pofida tehnologiei lor avansate, au fost incapabili sa isi preconizeze infrangerea. Insa, cu ajutorul lui Dumnezeu, ei vor primi de acum in fiecare zi cadavrele militarilor lor si se vor confrunta cu grele pierderi umane si financiare", a spus Omar, intr-un mesaj difuzat pe site-ul talibanilor.

"In urma cu cativa ani, nimeni nu ar fi putut preconiza ca americanii si aliatii lor se vor lovi de o asemenea rezistenta. Astazi, presedintele afgan si ministrii lui insista sa li se dea bani, arme si militari, insa in zadar",
a subliniat el. "Daca ramanem fermi pe pozitii, increzatori in Dumnezeu si uniti, invadatorii vor fi in curand obligati sa plece din zona. In sapte ani, ei au fost incapabili sa-si indeplineasca obiectivele si mai pot incerca inca 100 de ani si tot nu vor reusi", a spus liderul talibanilor.

"Le spun invadatorilor: Daca plecati din tara noastra, va vom garanta securitatea. Insa daca ramaneti, veti fi infranti cum au fost rusii inaintea voastra", a avertizat el.

Cel putin 221 de soldati straini, majoritatea americani, au murit in Afganistan de la inceputul anului 2008, potrivit unui bilant al AFP, realizat pe baza comunicatelor militare.

In noua luni au fost omorati mai multi soldati decat in intreg anul 2007 (219 morti), iar iunie si august au fost cele mai sangeroase luni. Astfel, in iunie au murit 49 de militari, cel mai ridicat bilant lunar din 2001 si pana in prezent, iar in august 45 de militari au murit.

Vara, considerata anotimpul traditional al razboaielor in Afganistan, marcheaza inceputul operatiunilor importante, atat pentru fortele de securitate afgane si straine, cat si pentru insurgenti.

Cresterea pierderilor se explica si prin cresterea numarului si activitatilor soldatilor straini, potrivit generalului canadian Richard Blanchette, purtatorul de cuvant al Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate (ISAF) a NATO, coalitia care cuprinde soldati din 40 de tari.

In ianuarie 2007, ISAF numara 37.000 de soldati, in timp ce un an mai tarziu aproape 50.000 de soldati se aflau in Afganistan, in ianuarie 2008.

"Avem mai multe trupe ca niciodata si mergem in locuri unde nu am mers pana acum, cu scopul de a-l face pe dusman sa se miste. Din pacate, in unele cazuri, acest lucru provoaca pierderi de partea noastra. Totusi, si insurgentii au avut multe pierderi",
a explicat Blanchette.

In pofida unor atacuri recente spectaculoase, cum a fost ambuscada care a provocat moartea a zece soldati francezi in luna august, la aproximativ 60 de kilometri de Kabul, generalul canadian a declarat ca si insurgentii si-au revizuit strategia, privilegiind razboiul asimetric.

"Isi economisesc fortele: sunt comise mai putine atacuri organizate, iar bombele artizanale sunt folosite din nou, cu 50% mai mult in 2008 decat cu un an in urma", a continuat Blanchette. El a adaugat ca populatia afgana este principala victima a acestor bombe, deoarece proportia este de sapte civili la un soldat care sunt omorati "de bombele artizanale plasate de insurgenti".

In acelasi timp, odata cu cresterea pierderilor in randul trupelor straine, Afganistanul intrece Irakul, devenind zona cea mai periculoasa in care se desfasoara "razboiul global impotriva terorismului".

Din luna mai pana in prezent, au murit mai multi soldati straini in Afganistan decat in Irak, desi contingentul international desfasurat in Afganistan reprezinta mai putin de jumatate din cel aflat in Irak.

In total, aproximativ 70.000 de soldati straini se afla in Afganistan, dintre care 48.000 in cadrul ISAF, iar ceilalti fac parte dintr-o coalitie sub comandament american, Operation Enduring Freedom (OEF).

Pierderi au existat si in randul trupelor romane. Astfel, in acest an au murit trei militari romani in misiuni in Afganistan. In 20 martie 2008, fruntasul Ionut Cosmin Sandu, de 29 de ani, a murit in timpul unei misiuni de patrulare in Kabul. Trei luni mai tarziu, in 13 iunie 2008, fruntasul Claudiu Marius Covrig, de 29 de ani, a murit tot in timpul unei misiuni de patrulare in Qalat - Kabul. In 31 august 2008, sergentul major Dragos Traian Alexandrescu, de 32 ani, a fost ucis tot intr-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul). Toti cei trei au fost avansati post mortem la gradul de sublocotenent. A fost al optulea deces inregistrat de Romania in Afganistan, de la implicarea in operatiunile din aceasta tara, in 2002, alaturi de 24 de raniti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.